Gerry Robert, autorul The Millionaire Mindset, ajunge în România

Autorul The Millionaire Mindset ajunge în România

The New York Time l-a declarat pe Gerry Robert „cel mai bine vândut autor” pentru volumul The Millionaire Mindset. Acesta va împărtăși românilor idei și strategii de marketing descoperite şi testate pe parcursul carierei sale de peste 40 de ani în care a generat peste $100 milioane de dolari. Va susține în România un seminar gratuit pentru antreprenorii, consultanții și experții care vor să își construiască un brand puternic.

Evenimentul cu participare gratuită susţinut la Bucureşti, face parte dintr-o serie de seminarii pe care Gerry Robert le susţine în această toamnă în toată lumea. Organizatorii evenimentului Born2Succeed, au reuşit să adauge capitala României pe lista oraşelor incluse în seria de evenimente semnate Gerry Robert, alături de Londra, Amsterdam, Toronto, Chicago, San Diego şi Texas.

Cine este Gerry Robert, autorul The Millionaire Mindset?

Gerry Robert provine dintr-o familie defavorizată din Canada. A fost nevoit să abandoneze şcoala la 18 ani şi să înceapă să îşi câştige propria existenţă. În numai doi ani, a reuşit să îşi schimbe radical destinul ajungând dintr-un om care trăia de pe o zi pe alta, să câștige primul său milion de dolari.

De atunci, Gerry a generat venituri de peste 100 milioane de dolari si a impartit scena cu unii dintre cei mai bogați oameni din lume precum Bill Clinton, Donald Trump, Sir Richard Branson şi Anthony Robbins. A lucrat pentru mari corporații precum Microsoft, Google, IBM, General Motors, Malaezia Airlines și a susținut seminarii live pentru peste 3 milioane de oameni.

Toţi participanţii vor primi cadou la finalul seminarului instrumente şi materiale de marketing în valoare de peste 700 euro. Acestea constau în cursul online semnat de Gerry Robert “How to Publish a Book & Grow Rich“ şi acces la programul online ‘Fully Booked in 30 Days Challenge’, oferit de Born2Succeed, structurat în 4 module care includ tutoriale video de Facebook marketing.

Cum poți participa la seminarul gratuit pe care îl susține?

Seminarul are loc pe 12 noiembrie, miercuri, la Hotel Marshall Garden, având posibilitatea să vă înscrieți, în limita locurilor, prin intermediul paginii http://www.born2succeed.ro/seminar.

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.