A sosit timpul pentru guvernarea invizibilă

Și se pare că este cea mai eficientă. Mi-am dat seama de asta în ziua de 25 mai, când Facebook posta un îndemn automat de mers la vot. Europenii asta au făcut și au fost încurajați. Chiar dacă era un share pe Facebook a acțiunii lor, asta înseamnă cât de mare este puterea de influențare.

Guvernarea invizibilă

Guvernarea invizibilă are succes. Oamenii nu vor să știe că sunt conduși. De asemenea, puterea pe care o manifestă această rețea de socializare dovedește că poate aduce sub umbrela ei guvernanți și guvernați,  oameni din întreaga lume. Este, probabil, cea mai accentuată formă de promovare a comunicării internaționale.

Având 7.2 milioane de români pe teritoriul Facebook, asta poate da de gândit multor analiști. Înseamnă mai mulți oameni față de numărul celor prezenți la vot la ultimele alegeri. Iar printre cei prezenți la vot se află și cei îndemnați de Facebook.

Guvernarea invizibilă se manifestă ca un loc al libertății. Cu toate acestea, există o serie de reguli minimale care trebuie respectate. Vedem coagularea membrilor în comunități și modul în care acționează, de exemplu, pentru ștergerea unor pagini. Este o guvernare bazată pe democrație participativă, iar cei aleși nu există. Alegerea a fost făcută prin alegerea rețelei.

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.