Încotro se îndreaptă Mișcarea Populară?

1.

Partidul Mișcarea Populară are, probabil, cel mai democratic statut. Are o mulțime de aspecte tehnice care transformă actul organizării și funcționării unui partid într-o adevărată mașinărie funcțională pe respectarea principiilor propuse. M-am uitat și pe altele, când fac această afirmație.

2.

Elena Udrea este, probabil, omul cu cea mai mare experiență politică dintre acești candidați. Deputat, a fost ministru al Turismului și Dezvoltării Regionale, sprijinind dezvoltare pe acest palier, punând mult accent pe infrastructură (atât ca deputat, cât și ca ministru).  Elena Udrea a fost candidat pentru președinția Partidului Democrat Liberal, pierzând în urma unor alegeri acuzate de fraudă. O mare parte dintre susținătorii acesteia au trecut în Mișcarea Populară. Are sprijin din interiorul partidului, a arătat că îi pasă de modul în care este organizat. Acesta este un mare atu pentru ea, alături de plusul de imagine pe care l-a adus în momentul înscrierii în PMP. A demonstrat că un partid nu există fără a fi un organism viu, în care membrii să primească atenția necesară. Din acest punct de vedere, rezultatul nu va fi o surpriză.

3.

În privința funcției de secretar general, l-am votat pe Cristian Petrescu. A îndeplinit această funcție de la începutul ideii de PMP, fiind printre fondatori, și este un rol pentru care este nevoie de continuitate. Are atât experiență administrativă și politică (fiind chiar și ministru), cât și de coordonare. La alegerile europarlamentare, sectorul pe care îl reprezintă a avut unul dintre cele mai bune rezultate din țară în privința voturilor obținute de Mișcarea Populară, fiind al doilea partid ca număr de voturi. De asemenea, este deschis spre promovarea tinerilor, ceea ce a reprezentat un atu. A sprijinit continuu, de la început, Mișcarea Populară, ceea ce oferă o perspectivă pozitivă pentru viitor.

Sunt fragmente dintr-un draft al unui articol scris vineri seara, în care comentam alegerile interne din cadrul Partidului Mișcarea Populară, dar căruia nu i-am dat publish. Ajunsesem la o comparație pentru președinție între Daniel Funeriu și Elena Udrea. Într-adevăr, lupta a rămas între cei doi, ceilalți candidați renunțând. Sunt optimist în ceea ce privește viitorul Mișcării Populare, dar am câteva idei de menționat pe care, evident, le voi scrie.

Un limbaj golănesc, oricât de real ar fi, nu aduce impact pozitiv

Și aici mă refer, desigur, la discursul susținut de Adrian Papahagi, competitor pentru funcția de președinte al PMP. A creat un moment, în fața camerelor, în care a demonstrat că orice persoană cu limbaj de cartier poate ajunge să lupte pentru președinția PMP. Din păcate, acest limbaj nu este demn de un profesor universitar și nici de liderii unor partide. Nu a ieșit nici președinte, nici vicepreședinte, dar tot rămâne un lider al Mișcării Populare prin faptul că a contribuit la fondarea partidului, pentru pozițiile publice avute (cum ar fi ieșirea după intrarea unor personaje dubioase pentru principiile promovate). Nu e prima dată când se spune că în momentul în care se aruncă cu noroi, nu trebuie să reacționezi aruncând tot cu noroi (chiar dacă la nivel verbal), la fel cum nu este metoda adecvată pentru a face morală votanților dintr-un partid. Am apreciat mesajul transmis prin intermediul discursului, dar problema este că lumea este superficială, se uită numai la forme.

Dacă tot candidăm, să candidăm până la capăt, nu?

Dacă intri într-o competiție, mergi până la capăt. Este unul dintre principiile în care cred. Trei candidați pentru președinția Mișcării Populare au renunțat în ziua alegerilor. Unii, au avut discursuri încheiate cu susținerea altora. Nu este fair-play. Poate unii s-au trezit la realitate sau poate au candidat pentru spectacol. Nu se face așa, așa nu ești altfel.

Despre alegerile din Mișcarea Populară

Din păcate, Mișcarea Populară, în ansamblu, prezintă dovezi ale preluării unor caracteristici care o introduce în categoria „toate partidele sunt la fel”. Alegerile de ieri au dovedit acest lucru, dar au arătat și că există diferențe majore. Chiar dacă există membri cu o reputație impecabilă, simpla prezență a celorlalți, chiar dacă sunt puțini, aruncă această structură în negura indiferenței colective. În acest moment, nu mai poate fi considerată o alternativă pentru cei 70% care nu ies la vot, cei 70% pentru care s-au făcut atât de multe planuri. Populația României s-a săturat de de toți cei vechi. E adevărat că nu toți sunt la fel, dar majoritatea a inspirat această idee. Supraviețuiește și, mai mult, alegătorii nu mai vor să aleagă răul cel mai mic. Degeaba propui nume bune în vârf, dacă pilonii sunt virusați. Desigur, nu poate exista un partid doar de personalități, dar nu poate fi nici la fel. Cred că mai este timp pentru îndreptarea situației. Este corect și că nu ne putem orienta pentru viitor în funcție de rezultatele la alegerile europarlamentare, alegeri în care este ales partidul, nu numele, oricât de bune ar fi ele.

O altă idee pe care am încercat să o aduc în paragraful anterior este apelul la integritate. Circula pe internet o poză cu un măr verde și cu un vierme. Din păcate, dovedit de natură, acel vierme este capabil să afecteze toată lada în timp. Credeți că o persoană care deschide un sac de mere, văzând unul stricat, mai vizibil, se mai uită la celelalte? Nu, nici nu se mai gândește să cumpere de la taraba respectivă, chiar dacă celelalte mere pot fi salvate. Scutul integrității și al competenței profesionale trebuie reactivat. În lipsa acestuia, nimic nu este altfel. Poziția Mișcării Populare este undeva la mijloc, cu scutul semiactivat, după ce a fost activat. Poate fi dus la 100 din nou? Eu cred că da.

Reamintesc o idee adusă în discuție de președintele Fundației Mișcarea Populară, Marian Preda, în cadrul discursului său: PMP-ul este ultima șansă de a reforma clasa politică din interior și ultima șansă pentru ea de a se lăsa reformată. Ce nu se schimbă prin reformă, din interior, se schimbă prin revoluție, din exterior.

Cred că alegerea Elenei Udrea ca președinte al Mișcării Populare a fost o alegere adecvată pentru vizibilitate și pentru dezvoltarea organizațională. Va continua activitate dusă până acum de Eugen Tomac. Dacă a fost una bună, vom vedea la următoarele alegeri pe liste. Până atunci, mai este timp, timp în care obiectivele propuse pot fi îndeplinite cu succes. Însă trebuie să spun ceva: majoritatea cunoscuților care au ales PMP la europarlamentare au spus că au făcut această decizie pentru numele de pe listă: Cristian Preda, Siegfried Mureșan, Teodor Baconschi, Daniel Funeriu sau pentru faptul că este partidul sprijinit de Traian Băsescu. Există complementaritatea între vizibilitatea acestora, sprijinul primit și alte nevoi, dar nu am auzit prea multe persoane alegând Mișcarea Populară pentru că e Mișcarea Populară. De-asta spun că, dincolo de campanii și resursele fără de care nu poți trăi, este nevoie de o linie de atac puternică, reformatoare, formată din individualități.

Sunt de acord cu faptul că politica fără partide nu se poate, dar asta doar nu trebuie privită ca o condiție obligatorie. E doar starea de fapt. Mircea Diaconu a dovedit, e drept, cu sprijin din partea unor televiziuni, luând din voturile altor partide, destul de cunoscut, cu o poveste bună (dar din care a lipsit conflictul de interese), atrăgând votanții anti-sistem, că se poate poate, la fel cum la alegerile locale vedem tot mai des asta. Și asta este direcția. Apare întrebare, cum le combini? Pot fi puse la un loc aceste două aspecte? La asta s-a rezumat finala PMP de pe 7 iunie.

Sunt un pic dezamăgit de o parte din vicepreședinții aleși, la fel cum mă fac că nu înțeleg logica prin care au candidat Adrian Papahagi, Teodor Baconschi și Ștefan Vlaston pe aceeași poziție de vicepreședinte. Sau prin care și-au susținut propriile discursuri doar Elena Udrea, Adrian Papahagi și Daniel Funeriu. E aceeași logică care e folosită acum la nivelul partidelor: PSD vs ceilalți tot mai împărțiți. Sau care a fost folosită în Franța în 2002 la prezidențiale. Sau care, aproximativ, a fost folosită în 2000 la prezidențialele din România. Îmi doresc ca anul acesta să nu mai fie ales răul cel mai mic, cum a fost în 2000. Se pare că asta se vrea dacă se ajunge în turul al doilea. Asta înseamnă că e nevoie de mai mult lipici pe partea dreaptă.

Cristian Diaconescu, candidat la președinția României

Mă așteptam la acest anunț din aprilie. S-a făcut și, privind lista celorlalți candidați, este una dintre cele mai bune alegeri pentru această funcție. Are experiență politică, administrativă și diplomatică, adică exact ceea ce asigura continuitatea și performanța Președinției României. Mișcarea Populară a fost cea mai bună propunere de candidat pentru alegerile din toamnă.