De ce vrem să vindem iluzii?

Înainte de a începe, este necesar să precizez câteva aspecte:

1. Diplomația culturală este una dintre principalele metode prin care un stat se poate impune în exterior. Nimeni nu este obligat să promoveze cultura românească (și nu cred că merită lăudat un popor care își alege cel mai corupt parlament din lume, care este orb în momentul votului și care, mai nou, eliberează criminalii din închisoare). Mă gândesc dacă nu ar fi mai bine să avem animale pe listele de vot. Cel puțin, acesta vor fi mai ușor de prins în momentul în care mănâncă prea mult (în Mexic avem motani și măgari propuși pentru primării, în USA pisici au încercat să intre în Senat).

2. România este o țară frumoasă, are oameni excepționali, dar și o majoritate problematică. Da, există o majoritate problematică, în special needucată. Trebuie să conștientizăm acest lucru. În lipsa unor reforme adevărate, pe termen lung, nu facem altceva decât să ne mințim.

3. Everyone has the right to freedom of opinion and expression; this right includes freedom to hold opinions without interference and to seek, receive and impart information and ideas through any media and regardless of frontiers. (art. 19, Declarația Fundamentală a Drepturilor Omului).

Să aruncăm cu noroi în cei ce fac performanță

M-am trezit de dimineață și am citit un articol care m-a șocat: o tânără băcăuană este privită ca exemplu negativ în privința comportamentului de promovare a țării în afară. Am citit articol și m-am mirat puțin pentru că nu îmi dau seama unde a greșit.

Nu trebuie să ne ascundem gunoiul sub preș în momentul în care pășește cineva din afara României, iar cetățenia a creat numai probleme până acum. De fapt, sunt adeptul unei cetățenii globale, al unui teritoriu fără frontiere, unul care să ofere fiecărei persoane șansa de a nu fi privită din perspectiva modului cum s-au comportat alții din același teritoriu. România are dezavantajul de a fi un stat semi-sălbatic, în care se remarcă o majoritate fără studii și o majoritate supusă și care bârfește pe toată lumea care îndrăznește să arate adevărul.

Două întrebări de bază în definirea situației

Am conversat cu persoane care vor să scape cât mai repede de cetățenia română. Îi înțeleg. Dificultățile pe care le întâmpină datorită altor persoane sunt numeroase. Există bariere reale și nefondate la adresa țărilor est-europene. Să revin, totuși, la subiect, punând câteva întrebări.

  • De ce ar trebui cineva să îi fie dator țării în care a crescut din simplul fapt că i-a oferit o educație de bază, de multe ori incompatibilă cu performanța?
  • Dacă ai nota 10 ar trebui să ascunzi adevărata față a României și să pretinzi că faptele auzite și cei care comit infracțiuni peste hotare sunt inferioare aspectelor pozitive?

Între beneficiarii patriotismului și persoane…

Responsabilitate nu are nicio legătură cu patriotismul sau cu o minimă recunoștință față de țară. Este o alegere a persoanei. Unii sunt plătiți să promoveze pozitiv România în exterior și se comportă iresponsabil, uneori imprimând o atitudine revoltătoare la adresa României și a românilor. Alții comit infracțiuni în fiecare zi și cerșesc pe acolo. Dar stați. De ce cerșesc la Bruxelles? De ce fac o imagine negativă țării impunând o falsă obligativitate pentru cei care învață? Simplu, pentru că statul român nu le-a oferit cadrul pentru a trăi aici, încurajând mâna întinsă. Pentru că în loc de realizarea unor politici publice care să rezolve problemele țării se semnează contracte iluzorii.

De ce să vindem iluzii?

Nu sunt adeptul unei atitudini în care să ne mințim că o ducem bine și, peste ani, să ne trezim din iluzie, căzând în prăpastie. În primul rând, trebuie să conștientizăm situația în care ne aflăm, apoi să venim cu soluții și să acționăm spre îndreptarea lor. Să conștientizăm și să ne asumăm, indiferent de locul unde suntem, că nu trăim în paradis.

Consider că este irelevant să asociem performanțele individuale ale unei persoane cu necesitatea unui stat deficitar de a fi reprezentat pozitiv în exterior. Reprezentarea se face prin performanță, ceea ce tânăra respectivă cred că face, dat fiind că a fost admisă la una din primele cinci universități de pe glob.  Valorile se promovează singure, de cele mai multe ori, prin ceea ce fac, iar țara (chiar dacă are instrumentele, precum statul, prin care poate să se facă auzită dacă dorește) pune și piedici.

P.S.: Am scris acest articol pentru că vreo 15-20 de persoane pe care le apreciez pentru modul exemplar în care se implică în schimbarea României „apreciază” atitudinea de dovedire a servituții în exterior față de țară – teritoriu în care se află un popor organizat într-un stat, controlat de o putere și având o istorie plină de mituri –  în care te-ai născut și în care ai crescut.

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

5 Replies to “De ce vrem să vindem iluzii?”

  1. Iar dacă dragostea de ţară şi asumarea propriei identităţi ţi se par iluzii, încep să îmi pun îndoieli vizavi de grija pentru binele comun pe care susţii că o deţii.

    1. Dragostea de țară există doar până la nivelul la care trebuie să te gândești la o societate globală. Dragostea de țară a fost cea care a provocat unele dintre cele mai mari orori ale secolului trecut. Asumarea identității a cauzat cam aceleași probleme pe tot mapamondul.

      Ar fi impropriu să privim binele comun doar prin raportarea la România, un stat destul de dependent de ceea ce se întâmplă în exterior. Am avut nevoie de exterior pentru a ieși din criza financiară, ne bucurăm de fondurile europene la care cotizează și englezii (și care sunt direct interesați de cunoașterea realității de aici), avem nevoie de stabilitate la nord de noi pentru „binele comun”.

Comments are closed.