Mecanismele prin care funcționează societatea creează o serie de cutume care interferează cu inocența jocurilor copilăriei. De la joc și joacă ajungem rapid la jocul de-a viața. Ne jucăm cu oamenii din jurul nostru, ne jucăm cu viețile noastre și contribuim la realizarea celor mai periculoase pânze de promisiuni.

Avem norme și sancțiuni

În copilărie, aveam reguli. Acum, avem reguli. Putem să apelăm la o amintire sau la mai multe. Unele sunt legi, altele sunt norme, unele sunt morale. Cert este că trăim printre norme, cultura noastră este bazată pe o serie de norme. Spațiul normativ este bine delimitat, fie că vorbim despre cele scrise, informale, statistice sau ideale. În societate, însă, normele vin cu sancțiuni, identificând astfel următoarele patru combinații:

• normele formale alături de sancțiuni puternice au ca rezultat legile penale;
• normele formale împreună cu sancțiunile slabe aduc contravenții, sancțiuni civile;
• normele informale împreună cu sancțiunile puternice pot fi identificate prin morală;
• normele informale și sancțiunile slabe au ca rezultat obiceiurile.

Deși ar putea părea ciudat, în orice societate, normele și sancțiunile evoluează. Vedeți, acum, asemănarea cu jocurile, în special cu jocurile copilăriei?

De la copil la adult

Mai mult, nu vorbim doar despre asemănare, ci vorbim de transpunerea acestora într-un plan al inocenței și al învățării. Jocurile copilăriei pregătesc individul pentru a se supune normelor societății. Copilul este învățat, într-un mod inconștient, să se supună regulilor.

Este răpit, primește un set de reguli, primește niște obiective, se luptă pentru atingerea unui scop, obligat să lupte pentru a fi. Ciudat, nu? Pare a fi exact descrierea unei cărți. O știți, Jocurile foamei. Cine supraviețuiește și, mai ales, cine conduce?

Cine face regulile?

Acum, însă, apare întrebarea următoarea: cine face regulile și cine veghează la respectarea acestora?

În diferite jocuri, nerespectarea regulilor era condamnată de către ceilalți jucători. Practic, dacă încălcai regulile, atât pentru a frauda, cât și pentru a inova, erai supus unor riscuri pe care nu ți le doreai: erau rupte prietenii (deci legătura cu societatea exterioară instituției familiale risca să devină cvasi-inexistentă), nu mai aveai dreptul să joci pentru o oră, o zi, o săptămână, o lună, niciodată (reușind astfel să fii supus, practic, presiunii de a te situa din exterior, de a nu conta).

Orice aspect al jocului era reglementat. Orice mișcare în societate este reglementată. Dacă voiai să joci fotbal și să mergi cu mingea prin afara terenului marcat nu erai luat în considerare și erai sancționat. Dacă vrei să mergi pe mijlocul străzii, riști să fii accidentat de cei care se supun codului rutier. Nu cred că mai este nevoie să precizez nivelul de constrângere normativă aplicată cu scop educativ și de formare a cetățeanului de către jocurile video.

Revin la întrebarea de bază a acestui articol. Cine face regulile? Ești gata să te implici în stabilirea acestora de la începutul jocului, vrei să contribui la modificarea acestora pe parcurs sau vei fi jucătorul pasiv, cel care se supune și care, în lipsa inițiativei, acceptă fără să își spună cuvântul, uneori putând fi la mâna unei urzeli?

Care este rolul tău în jocul comunității?

Jocurile copilăriei au aceste roluri. Mai mult, oferă mai multă flexibilitate, această caracteristică care în viața adultă este ascunsă în mrejele birocrației. Există, dar trebuie căutată cu lupa și, în momentul în care este adusă la cunoștință publicului, acesta va fi lua atitudine. Dar e nevoie de aducerea unui alt aspect preluat din jocurile copilăriei: folosim aceleași reguli. Școala de luptă trebuie să fie o școală de acțiune bazată pe indignare.

Concluzionând, cred că ar trebui să alegem căror norme de supun după ce ne uităm la rolul pe care îl jucăm. Putem acționa pentru schimbarea acestora. Putem spune „pauză”, putem să ne implicăm în luarea deciziilor. Este aceeași piesă de teatru, însă cu o altă posibilă distribuție și, mai ales, cu un alt decor.

Articolul acesta este redactat pentru etapa nr. XI a competiției SuperBlog.

*sursă imagine articol: nemira.ro, Jocul lui Ender, carte în care „un copil preia rolul unui adult”;

*sursă cover: © Appler | Dreamstime.com