În ziua de azi promovarea măreşti cu 150% succesul unui produs. Cu un bun management, promovarea poate deveni şi ieftină.
Propunerea mea pentru ca metodă de promovare a sistemului IT MYRIA XGAMEV5 AMD Athlon II este un clip. Exact! Un videoclip de maxim două minute, promovat la TV şi pe interne. Nu trebuie să fie o realizare super costisitoare cu milioane de efecte vizuale. Mie mi se pare suficient să fie inclusă un clip scrisoarea între două persoane. Să zicem Moş Crăciun ( că tot vin sărbătorile) şi un copil. Băiat sau fetiţă nu contează.
În câteva rânduri voi încerca să redau scrisoarea:
” Dragă Moşule,
Ce mai faci? Am auzit că a fost un an obositor, un an care aproape s-a încheiat şi tu ai fost cu ochii pe toţi copilaşii din lume. Am auzit de la mama că ţii pe genunchi două liste: una în care treci persoanele bune, în special copiii cuminţi şi pe cealaltă listă pe cei obraznici.
Vreau să ştii că anul acesta am fost cuminte: mi-am ajutat părinţii, nu am fost obraznic(ă), am învăţat foarte bine la şcoală şi am luat premiul I, nu m-am certat cu colegii s-au cu altcineva. M-am uitat la ştiri şi am aflat că este criză în întreaga lume, că puţini sunt cei care au foarte mulţi bani. Ştiu că te gândeşti la mine când citeşti această scrisoare, dar trebuie să ştii ce îmi doresc. Tot ce vreau este un sistem. Mai precis îmi doresc din tot sufletul un sistem IT MYRIA XGAMEV5 AMD Athlon II . Este cel mai ieftin sistem de pe piaţă care conţine un procesor cu patru nuclee. Am fost cu tata în magazin la Altex şi am văzut că preţul este doar 1700RON, un preţ de criză: mic şi accesibil.
Nu ştiu dacă îţi poţi permite să îl cumperi, dar ţi-aş fi foarte recunoscător ( recunoascătoare). Ştiu că trebuie să aduci cadouri la copii de pe întreg Globul, dar dacă îmi aduci acest sistem voi deveni un copil mai mult decât model.
Mulţumesc! şi Sănătate, Moşule!
Cu drag,
Alexandru/Alexandra”
Acum să specific scenariul clipului. Mai întâi apar secvenţe cu băieţelul/fetiţa scriind scrisoare. Aceste momente alternează cu cele în care Moşul o citeşte, aşezat pe un scaun cu două liste lungi pe genunchi. Între timp se aude glasul unui copil citint scrisoarea, iar în fundal este o melodie precum “Let it snow”.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=mN7LW0Y00kE&hl=en_US&fs=1&]
După ce scrisoarea este terminată, Moşul se ridică de pe scăunel şi ajunge într-un magazin de unde cumpără sistemul pentru copil în rate. Un vânzător îi prezintă pe scurt caracteristicile sistemului , iar Moşul dispare cu sistemul în tolbă.
Scena finală surprinde bucuria băiatului/fetiţei împreună cu familia când găseşte sub brad sistemul.
Aceasta este propunerea mea de promovare a sistemului XgameV5 . Un videoclip care se va bucura de promovare mai ales pe internet, dar se poate li la TV sau radio.