Despre optimizare…

Cred că am reușit ceva incredibil sau, mă rog, am reușit să mă audepășesc la partea de transformarea a acestui blog ( cel puțin asta afirmp Pingdom Tools). Ce vreau să spun prin asta? Ei, bine, designul minimalist, este un succes pentru partea de viteză și resurse consumate.…

Câteva utilități ale unui ASUS K53

Cu toții știm că laptopurile sunt în ziua de astăzi niște unelte obligatorii pentru desfășurarea oricărei activități ce ar putea avea implicată o parte de office. Ei, bine, ASUS știe asta și a creat o gamă variată de astfel de dispozitive, astfel încât fiecare să aibă ce să aleagă, în funcție de nevoile sale și de disponibilitățile financiare.…

Balul Bobocilor CNU 2011

Habar nu am cum să încep acest articol. Mie, unul, chiar mi-a plăcut ediția din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Național „Unirea”, deși unele persoane nu prea sunt de acord cu această idee.

Felicitări organizatorilor!

Felicitări participantelor la titlul de Miss!…

Declinul învățământului românesc

Totul a început citind articolul acesta. Acum, să reluăm un pic ceea ce se întâmplă.

Condițiile de viață sunt mult mai aspre. Acesta este motivul pentru care românii au încetat să ducă mai departe visul lui Nicolae Ceauseșcu privind perpetuarea speciei.…

CNU 2011 Halloween – A Haunting

Elevii clasei a XI-a A au realizat anul acesta un clip cu ocazia festivității de Halloween. Aceștia au continuat, astfel, tradiția uniristă cu privire la realizarea unor filmulețe cu diverse ocazii.

Filmul conține tot ceeea ce are nevoie pentru succes:

  • mass-media;
  • adolescenți;
  • zombies;
  • reclame;
  • muzică;
  • și mult umor.

7 000 000 000

Suntem șapte miliarde. Să privim un pic: câțiva oameni se lefăie în bani, cea mai mare parte trăiește la limita supraviețuirii. România o duce bine din punctul ăsta de vedere, dar niciun stat nu are ca obiectiv ajungerea la un nivel inferior dintr-un punct de vedere pozitv.…

Timpul pentru ceai

Indiferent de situația în care vă aflați, un ceai este binevenit întotdeauna. După cum știți, acestea au un efect relaxant care vă calmează și vă trezesc din nou într-o realitate mai bună. Eu, unul, sunt o persoană care preferă ceaiul la orice oră din zi și din noapte.…

Împușcă un Duster

RCA ieftin organizează cu ocazia împlinirii a cinci ani de când oferă cel mai ieftin RCA un concurs ce se desfășoară pe Facebook în care sunt oferite premii interesante, destul de mari, tentante și super folositoare, ca să spun așa. Concursul poartă denumirea de „Împușcă un Duster”.…

Despre viața mea… sau cum câștig timpul

Probabil vă întrebați ce se mai întâmplă cu mine. Au fost și vor mai fi o serie de articol prea puțin personale. Mda… Nu mai pot să zic că este un blog 60+% personal pentru că s-au schimbat multe. Se îndreaptă spre unul generalist.…