Ministerul Sănătății Gândurilor Publice

Ministerul Sănătății Gândurilor Publice

Mulți oameni au ieșit în stradă și au murit la Revoluția din 1989 pentru libertate. Preambulul, dar și primul punct, al Proclamației de la Timișoara spun destul de clar acest lucru: revoluția nu a fost doar anticeaușistă, ci și anticomunistă1.…

O discuție interesantă din autobuz

Avem drum, dar nu prea sunt condiții de călătorit, asta-i drept. Am mers cu autobuzul patru ani făcând aproape săptămânal naveta. Alegerile parlamentare din toamnă au favorizat asfaltarea drumului și, cu această ocazie, și micșorarea timpului petrecut prin gropi (cu ele 100 minute, fără ele 70 minute).…

Despre Vocea României

Cum spuneam, aseară am urmărit pentru prima dată show-ul difuzat de Pro TV. Recunosc că am fost surprins de calitatea acestuia, deoarece mă așteptam ca, în mare parte, să fie un show penibil, tipic românesc ( să nu credeți că tipic românesc înseamnă penibil, chiar dacă formatul emisiunii este cumpărat din străinătate).…

Vocea României, părere după 15 minute

Până acum nu m-am uitat aproape deloc la Vocea României. Mi se părea un show relativ penibil, la fel cum sunt toate formatele copiate ( cumpărate ) din exterior. E drept că au fost câteva care chiar au reușit, dar nu mă așteptam să fie vorba de minuni.…

Alone in the wild

…can I survive?

 

Parcă aşa se numea emisiunea despre care am aflat pe Facebook că este difuzata în aceste momente pe Discovery Channel. Ei, bine, nu o văd ca altceva decât o imitaţie nereuşită a emisiunii văzute de 1,2 miliarde de spectatori, Man vs Wild ( sau Ultimate Survival, cum vreţi să îi spuneţi).…

Dansez pentru tine

A inceput in seara asta ( pentru concurenti mai devreme daca adaugam repetitiile). Povestile par interesante, lumea fiind nevoita pentru inca un sezon sa isi piarda serile de vineri pe Pro TV.

Din cate am inteles emisiunea se poate viziona si live pe Internet.…

Sa promovam incultura si greseala

Ieri ( daca imi aduc bine aminte) am vazut in clasa un clip din cadrul unei emisiuni de pe Antena 1, “In puii mei” ( parca).  Clipul era de pe YouTube.

Mi se pare ca peste tot in ultimul timp se incearca promovarea prostiei si a necunostintei de cauza.…

Romanii au talent

Chiar au! Recunosc ca mi s-au parut super nereusite primele editii, gandindu-ma ca altceva diferit de cantat si dans nu va aparea in concurs. Ieri, insa, am vazut in reluare, pe Pro TV, o semifinala si am fost chiar incantat.

Mi-a placut numarul domnului-vampir ce dansa pe Scooter ( desi a fost penibil, merita aplauze).…