Despre blogmeetul de la Balcanic Fast Food

Astăzi, am reușit să ajung la cel mai recent blogmeet al Blogosferei Vrâncene (care va face în curând doi ani de existență). Am plecat pe la 11:00 de acasă și la 12:00 eram la Balcanic Fast Food Focșani.

Ne-am adunat (cred că cel mai mare număr de bloggeri prezenți până acum la un blogmeet doar cu vrânceni) și am început să discutăm: despre organizarea evenimentului DreamTeamRo și Blogosfera Vrancea de la sfârșitul lunii, despre aspecte generale ale societății și ale românilor, probleme și practici întâlnite în online.…

Blogmeet vrâncean „Despre orice”

29.01.2012.

Ne-am adunat în Times Pub la un blogmeet la o cafea, la un suc, la un ceai. A durat circa patru ore și jumătate, dar timpul a trecut foarte repede, nebăgându-l în seamă. Am fi putut fi și mai mulți, dar, din nefericire, unii bloggeri au fost ocupați cu alte probleme astăzi.…

Blogmeet 29 ianuarie 2012

Mi-a fost destul de greu să scriu 2012, dat fiind că m-am obișnuit cu 2011. Și a trecut aproape o lună.

Duminică, 29 ianuarie 2012, ora 10:00, Blogosfera Vrancea organizează „Vrancea Blogmeet – Despre orice ”. După cum știți, nu se fac invitații personale, așa că cine dorește să participe este … așteptat.…

Blogmeet de Crăciun

Blogosfera vrânceană organizează luni, 26 decembrie 2011, a doua zi de Crăciun, un blogmeet. Astfel, este continuat obiceiul pornit anul trecut privind întâlnirele cu bloggerii vrânceni.

Așadar, Focșani, Irish Pub, blogmeet, sărbători de iarnă…

Nu am fost nici anul trecut la blogmeetul organizat cu această ocazia și nu cred că voi ajunge nici anul acesta.…

Blogger la Ping Pong

La inițiativa lui Cristi Irimia ( VranceaMedia.ro), bloggerii vrânceni și nu numai au fost invitați la un turneu de tenis de masă astăzi.

Din nefericire, au fost destul de puțini bloggeri vrânceni prezenți. Cele trei mini turnee au avut loc la Sala Polivalentă, pe la ora 15:00, iar participanții s-au declarat mulțumiți și plăcut surprinși de efectele benefice ale acestei întâlniri sportive.…

După Auto BlogMeet

Ultimul blogmeet vrâncean a avut loc ieri şi a sosit momentul să tragem linie. Spuneam acum două seri că voi merge la această întâlnire a bloggerilor vrânceni. Am făcut bine, deoarece au fost puse în discuţie subiecte importante pentru dezvoltarea blogosferei locale şi civilizarea comportamentului unor persoane.…