Platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19
Platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 este disponibilă la adresa vaccinare-covid.gov.ro. Conține informații utile, din surse oficiale, privind campania de vaccinare anti-COVID-19 din România.
Conține și materiale educaționale, nu doar de informare privind desfășurarea acestei campanii. Sunt utile pentru a ajunge la o opinie informată și conștientă privind procesul de vaccinare și vaccinul administrat. Este o sursă care încurajează documentarea suplimentară, conține și referințele către documentele principale de la nivel european.
Pe scurt, conține informații despre vaccinurile candidate, despre campania de vaccinare din România, despre miturile false cele mai prezente, un mic dicționar de vaccinare, niște ghiduri de comunicare medicală, referințe către documente oficiale și altele. Are și o secțiune unde pot fi găsite comunicatele oficale, noutățile și informații adiționale privind clarificarea unor teme de interes public.
