După trei zile…

Au trecut trei zile de când nu am mai deschis WordPress-ului. O perioadă lungă sau poate chiar scurtă, dar în care am descoperit foarte multe despre modul de funcționare al Uniunii Europene, despre valori, despre rolul tinerilor în viața socială și politică.

Voi veni cu detalii (sper) în timp și voi explica mai multe lucruri cu care am avut de a face. Am fost cazați la Pensiunea Doina, aflată în Vadu Izei, localitate aflată la 7 km de Sighetu Marmației.

Între timp, am învățat câteva cuvinte în italiană, mi-am dezvoltat modul de folosire al limbii engleze, am cunoscut noi oameni și noi metode de învățare folosite în educația informală.

De asemenea, am avut ocazia să vizitez cimitirul vesel de la Săpânța, precum și Memorialul Durerii. Cea de-a doua vizită m-a impresionat, m-a afectat și cred că voi mai vorbi despre asta.

Noapte bună!