O activitate de succes în Școala Altfel

Inspectoratele școlare județene au putut să înscrie activități, până pe 13 mai 2012, ora 20:00, în cadrul competiției lansate de MECTS, „O activitate de succes în Școala Altfel”. Acest proiect are ca scop atragerea atenției asupra activităților, prin promovarea celor mai populare dintre acestea.

Doritorii pot vota activitățile înscrie pe pagina aceasta. Procedeul de votare este simplu: accesare pagină – click pe butonul de votare – introducere adresă de mail – confirmare votare prin mail.

Activitățile introduse conțin, pe lângă descrierea de pe pagina fiecăreia, o legătură către dovezile existenței activităților (link-uri către pagini special create ce conțin dovezi, materiale foto/video uploadate pe diverse site-uri de stocare). Platforma de votare de pe site-ul MECTS conține, de asemenea, posibilitatea sortării activităților în funcție de tipul acestora, dar și după județ.