Turcia are o imagine foarte proastă în Uniunea Europeană. Cauzele principale nu includ doar derapajul antidemocratic din ultimii ani, ci contestarea unor poziții ale unor grupuri de interese care controlează câteva partide politice europene. Mai afectează și interesele naționale ale unor state mediteranene precum Franța, Grecia sau Cipru, iar rezultatul este vizibil. În același timp, este un partener internaționale care nu poate fi ignorat, unul dintre marii vecini ai Uniunii Europene, unul cu care este împărțită o uniune vamală, cu care există coordonare economică în anumite aspecte, un membru NATO activ și, totodată, motivul principal pentru care nu mai vin milioane de refugiați sirieni în Europa. Mai mult, von der Leyen și Michel vin din formațiuni politice europene diferite.
Pe 5 aprilie a avut loc o întâlnire informală între Charles Michel, președintele Consiliului European, Recep Erdogan, președintele Turciei, și Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene. von der Leyen a rămas fără scaun în aranjamentul principal. Două scaune otomane și trei președinți. A rămas pe dinafară tocmai președintele care avea un alt gen. În imaginea care a provocat scandal erau cei doi președinți principali pe scaune și o a treia persoană pe o sofa în lateral. Episodul vine și după ce Turcia a anunțat recent că se retrage oficial din Convenția de la Istanbul împotriva violenței împotriva femeilor, din aceleași motive pentru care Regatul Unit nu face parte, iar un sfert din Europa continentală vrea să iasă din acest acord. Scandal general, iar prim-ministrul Italiei, Mario Draghi, afectat și el de poziția Turciei în relație câteva state din sudul Mării Mediterane îl descrie ca „dictator” pe Erdogan.
Charles Michel încearcă să se apere acuzat de dezinteres față de situația creată dând vina pe „interpretare strictă a regulilor de protocol” care au dat naștere unui „tratament diferențiat, chiar inferior, președintelui Comisiei Europene”. Guvernul Turciei spune că a respectat protocolul Uniunii Europene. von der Leyen și-a averitzat echipa de protocol să nu se mai întâmple așa ceva. În social media este o furtună pe această temă, reluând imagini din trecut. Dar cât de adevărat este? Explic câteva elemente pentru care nu a fost un tratament inferior aplicat și că au fost aplicate ca la carte regulile de protocol. Originea regulilor de protocol merge mii de ani în urmă și ne ajută să comunicăm și să nu ne scandalizăm de la tratamente considerate inadecvate în relațiile dintre reprezentanțiilor diferitelor entități politice.
- Ordinea de precădere
Ordinea de precădere în Uniunea Europeană la nivelul liderilor UE este astfel: 1. Președintele Parlamentului European, 2. Președintele Consiliului European, 3. Președintele Consiliului Uniunii Europene, 4. Președintele Comisiei Europene, plus restul, mulți alții într-o ordine definită. În reprezentarea externă îi elimini pe cei care nu au treabă și rezultă ordinea formată din președinții Consiliului European și al Comisiei Europene în această ordine, cu rang de șefi de stat sau de guvern, urmați de Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene cu rang ministerial.
2. Tipul reuniunii
Este o reuniune informală, nu poate fi comparată cu summiturile internaționale din mai multe motive. Acest lucru nu înseamnă că nu există formalități sau că regulile de protocol nu se aplică. Se aplică, dar sunt diferențe mici de detalii între ceea ce poți face și ceea nu poți face. De menționat că au participat președinții celor două instituții europene și președintele Turciei. Este o reuniune bilaterală. Înseamnă că nu poți pe cont propriu să te trezești la masă cu cinci președinți din partea unei părți și cu unul de cealaltă parte.
3. Locul desfășurării întâlnirii
Reuniunea a avut loc la Ankara, Turcia. Gazda în acest caz era președintele Turciei, Recep Erdogan. În toate reuniunile de acest fel există dialoguri între reprezentanții ambelor părți și sunt stabiliți în detalii pașii. În cazul acesta, scaunul a fost ocupat de „omologul” președintelui Erdogan, președintele Consiliului European, acesta având cel mai înalt rang.
În cel mai bun caz, pentru respectarea regulilor de protocol, mai putea fi adăugat un scaun în stânga președintelui Consiliului European, la distanță pentru a respecta măsurile de COVID-19. Totuși, nu ai fi avut echivalență în acest caz. Soluția este cea pe care o avem în imagine: câte o sofa pentru reprezentanții UE și ai Turciei, ocupată una de Ursula von der Leyen, ocupată cealaltă de ministrul de externe al Turciei (ideal ar fi fost să fie vicepreședintele Turciei pe acea poziție, dar este irelevantă participarea). Practic, din încăpere, pe sofa au stat cei care erau de rang secund.
—
De remarcat că în poza oficială de grup ambii președinți ai instituțiilor europene au poziții similare, niciunul nu este scos din poză. De remarcat că participă la discuții și, cum am mai spus dincolo, și în fața Ursulei von der Leyen este altcineva. Acum realitatea pozei:
Poza cu scandal:
Întâlnire oficială în Japonia între foștii președinți ai Consiliului European și Comisiei Europene. Poziția îndepărtată a președintelui Comisiei Europene este vizibilă.
P.S.: Fostul președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a ieșit să clarifice situația. Vedeți declarațiile în Politico Europe. Iese destul de des în ultimele săptămâni în apărarea actualei Comisii, după un an și jumătate de pauză.
