Aranjament de cooperare între UE și Qatar
În esență, aranjamentele de cooperare sunt niște înțelegeri de cooperare, însă au câteva elemente specifice. De obicei, nu sunt îndreptate spre creare de drepturi și obligații legale pentru părți în cadrul dreptului domestic sau dreptului internațional, nu reprezintă un acord internațional (așa cum este înțeles în dreptul internațional), sunt specifice în ceea ce privește ariile de cooperare și modul în care se face acest lucru.
Am oferit aceste exemple pentru a specifica că în mod constant Uniunea Europeană, prin directoratele generale sau prin Serviciul European de Acțiune Externă, semnează astfel de acorduri.
Pe 7 martie, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Federica Mogherini, și viceprim-ministrul/ministrul Afacerilor Externe al Qatarului, Mohammed bin Abdulrahman Al Thani, au semnat un aranjament de cooperare între Serviciul European de Acțiune Externă și Ministerul de Externe al Qatarului, în contextul unei întâlniri bilaterale axate pe sporirea cooperării între cele două entități.
Semnarea aranjamentului de cooperare a avut loc în contextul vizitei șeicului Tamim bin Hamad Al Thani, Emir al Qatarului la Bruxelles, având loc și o întâlnire bilaterală la acest nivel cu Înaltul Reprezentant al UE. Printre subiectele discutate s-au mai aflat situația din Consiliul de Cooperare al Golfului, perspectivele rezolvării actualei crize, combaterea terorismului și o serie de subiecte regionale (incluzând Siria, Iran, Libia, procesul de pace din Orientul Mijlociu).
„Aranjamentul de cooperare va servi ca o bază pentru un dialog politic sporit și cooperare consolidată în zone sectoriale de interes reciproc, în particular dezvoltarea sectorului privat, cercetare și inovare”, transmite comunicatul Serviciului European de Acțiune Externă, domeniile respective reprezentând zone cheie în privința eforturilor de diversificare ale Qatarului și agendei de transformare a țării, înscrise în viziunea națională Qatar 2030.
Astfel de aranjamente de cooperare între UE prin diferite entități ale sale și actori externi (cu Emiratele Arabe Unite, între Autoritatea Bancară Europeană și autoritățile financiare din Statele Unite, și multe altele). Este o practică de manifestare a interesului pentru cooperare pe anumite teme specifică atât organizațiilor internaționale, cât și statelor.
