Inflația anuală în Uniunea Europeană

Inflația anuală în Uniunea Europeană

Oficiul European de Statistică a dat publicității, pe baza datelor naționale, situația inflației anuale la nivelul zonei euro și a Uniunii Europene, corespunzătoare lunii august 2017.

România are a treia cea mai mică inflație anuală, cu 0,6%, după Irlanda (0,4%) și Cipru (0,5%), la egalitate cu Grecia. Cele mai mari rate au fost au fost înregistrate, din informațiile date publicității, în Lituania (4,6%), Estonia (4,2%) și Letonia (3,2%).

La nivelul Uniunii Europene, inflația anuală a fost 1,7% în august, în timp ce la nivelul zonei euro a crescut la 1,5% față de luna precedentă.

Rezultatul ar putea părea predictibil, dacă luăm în considerare tendințele de convergență și politicile pe care le aplică unele state.  Interesante sunt cazurile statelor baltice și ale Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Ceea ce măsoară aceste date prin inflația anuală sunt „schimbările indicilor armonizați ai prețurilor de consum între o lună și luna respectivă a anului precedent”.

Comunicatul Eurostat este disponibil la adresa aceasta.

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.