Zilele astea

Sunt aproape două zile de când nu am mai scris nimic pe blog. Subiecte am, chiar foarte multe. Problema este că am avut un pic de probleme cu timpul. Un pic, deoarece  pe sfârșit de an se găsesc activități de organizat atât la nivel de CJE, cât și la CȘE.

Voi scrie un articol, în curând, despre concertul de colinde, la care a venit și Anca Țurcașiu, concert la care am fost astăzi și, recunosc, a fost ok, deși a avut câteva minusuri foarte mari pentru un concert caritabil.

O activitatea foarte drăguță organizată zilele acestea de Consiliul Școlar al Elevilor de la Colegiul Național „Unirea” este dăruirea unor cadouri unor copii dintr-o zonă defavorizată, utilizând fondurile strânse în urma Atelierului de Handmade și a Târgului de Handmade. Voi reveni. Masiv.

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.