Avem o promovare destul de slabă la sesiunea avută în luna mai de către olimpici și sportivi (35%), astfel încât nu ne mai trebuie decât puțină motivație pentru ca anul acesta să fie obținute rezultate mai slabe ca în 2011.
M-am temut că situarea examenului în preajma alegerilor va reprezinta o presiune pentru corectori, dar m-am înșelat. Rezultatele vor fi mai slabe. Procentul istoric de 46% de anul trecut din dreptul promovabilității va trece pe locul al doilea. De ce?
În primul rând, anul acesta vor fi montate camere în toate unitățile în care se va da bacul. Anul trecut au fost câteva județe exceptate și s-a văzut asta prin numărul ridicat de promovați. Nu trebuie să uităm nici de nivelul generației actuale care nu este în stare să scrie corect nici măcar „s-a”. Sunt cazuri și cazuri, dar le puteți vedea oriunde. Propun un exercițiu: să aruncăm o privire pe geam și să ne uităm. Majoritatea tinerilor vor trece pe stradă scuipând coji de semințe, aruncând ceva pe jos sau țipând.
Un alt motiv este acela că profesorii au fost mai stricți, decizia fiind luată în urma dezastrului de anul trecut. Însă această strictețe nu dăunează, ci ajută foarte mult. Să nu uit nici de ultimul motiv pe care îl aveam în cap:ultima generației care a dat attending unei școli profesionale ca, mai apoi, să se vadă urmând încă câteva clase, terminând anul școlar pe brânci și așteptând o minune. Această minune nu are cum să apară din senin. Pot fi făcute n! rugăciuni, căci Bacaluareatul testează, într-un mod incorect, dacă ai făcut sau nu ai făcut liceul degeaba.
În concluzie, să treacă și vom analiza…
One Reply to “Rezultate slabe la Bacalaureat”
Comments are closed.