Online și offline, sprijin campania electorală pentru alegerile europarlamentare a Mișcării Populare (PMP). Online, de exemplu, anunț acest eveniment de la Chișinău. Am citit programul încă de la început, am verificat realizărilor din Parlamentul European al celor care au mai candidat sau au intrat în contact cu această structură, dar și realizărilor celorlalți candidați (care au avut un parcurs profesional și politic adecvat).
Mi-am asumat asta și am apreciat că Mișcarea Populară discută cu oamenii. Este acel partid format din membri care explică, mai întâi, și vine cu soluții fezabile. Zilele acestea, am explicat chiar și persoanelor care făceau propagandă pentru un anumit partid (care pleacă la înaintare cu naționalismul din sloganuri pentru o Europă ce se vrea unită) cum stă treaba cu ierarhia legilor, ce e cu Constituția României și am citat și câteva articole pentru exemplificarea unor aspecte. Din păcate, persoana respectivă nu a avut deschiderea să accepte și această versiune (inițial, am crezut că nu dorește să înțeleagă, apoi că nu înțelege, dar am ajuns la concluzia menționată), cauza fiind îndoctrinarea.
Lansarea candidaților PMP la Chișinău
Să revenim la ceea ce am anunțat în titlu. Partidul Mișcarea Populară își va lansa candidații pentru europarlamentare și la Chișinău. Evenimentul va avea loc pe 8 mai, joi, ora 18:00, iar printre candidații prezenți se vor afla Cristian Preda, Siegfried Mureșan, Teodor Baconschi și Alexandru Leșco. De asemenea, Eugen Tomac, Elena Udrea și Elena Băsescu vor participa la evenimentul care își propune să PMP asupra relației dintre cele două state românești în interiorul Uniunii Europene.