Nai

Nai

Mă gândeam cu ce se remarcă România în cei 100 de ani de când există (sau 150, dacă adăugăm și mini-perioada de dinainte). Adevărul este că nu prea găsești multe elemente, oricât ai încerca. Nici măcar comunismul naționalist nu a reușit să creeze ceva în afară de Casa Poporului.

Apoi mi-am amintit de lista de obiceiuri, tradiții, invenții, cutume și alte de-astea culturale pe care le aminteam în mobilitățile de tineret la care participam acum trei-patru ani. Mi-am amintit de nai.

Aparent naiul românesc se remarca prin faptul că era un nai… românesc, cu specificul formei (cumva, m-am gândit că este preferată forma rotunjită pentru că sufli mai ușor).

Apoi cineva cu origini ucrainene mi-a indicat asemănările (cumva aproape identice) cu ceva ce aveau cei ce locuiau pe teritoriul Ucrainei acum mult timp, kuvytsi. Mecanismul de funcționare era identic.

După, am răscolit mai mult informația pe care o avem la îndemână pentru a remarca că multe culturi și civilizații tradiționale aveau câte un nai, posibil chiar identic cu cel românesc. China și apropierile sale, Persia, Anzi, Caucaz…

Când locuiam în Focșani, am avut o perioadă în care auzeam cântece amerindiene cântate de o trupă de amerindieni sau persoane de origine ameridiană/micși, probabil contractați de autoritățile locale.

Recent, am ascultat câștigătorul Das Supertalent, ediția germană a francizei „Got talent”/„Au talent”, din 2011, Leo Rojas, un ecuadorian care a câștigat finala cu Der einsame Hirte (The Lonely Shepherd), instrumentalul lui James Last făcut celebru de Gheorghe Zamfir. Recomand cântecele.

Ceea ce voiam să zic, în încheiere, este că România are tot timpul să inventeze și să inoveze. Doar că nu se va întâmpla prea curând dacă rămânem ascunși în propaganda din trecut, prezent sau viitor.