Ziua națională de comemorare a genocidului împotriva romilor

În legislația din România, începând cu 2020, ziua 2 august a primit ca rol zi națională de comemorare a Holocaustului împotriva romilor – Samudaripen¹. Este o referință la 2 august 1944 când în lagărele de exterminare Auschwitz-Birkenau au fost uciși într-o singură acțiune aproape 4.300 de romi. Până la 500.000 de romi au fost omorâți de naziști și colaboratorii acestora în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Amploarea atrocităților poate fi evidențiată prin raportarea la populației rome estimate în Europa înainte de război, de până la 1,5 milioane de persoane. Uciderea sistematică a romilor în Europa a început în vara anului 1941, în urma asaltului german asupra Uniunii Sovietice, fond pe care romii au fost considerați ca fiind complici sau spioni ai iudeo-bolșevismului (conspirației antisemită care a animat o largă parte din politica europeană în perioada interbelică) și executați.

Persecuția sistematică a romilor a început înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial în teritoriile aflate sub influența germană, cu măsuri adoptate în acest sens încă din 1933. Printre măsuri s-au aflat detenția arbitrară, sterilizarea, munca forțată, deportările în taberele de concentrare și, în final, uciderea în masă. În 1936, pentru pregătirea Jocurilor Olimpice de la Berlin, aproape 800 de romi din Berlin au fost arestați și duși într-un centru de detenție ca parte a demersurilor naziștilor de curățire a orașului.

În România, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, 25.000 de romi au fost deportați din România în Transnistria (1942-1943). Circa 11.000 dintre aceștia nu au supraviețuit deportărilor realizate de autoritățile române ca parte a politicilor de omogenizare etnică. Deși nu au existat execuții organizate de autoritățile române din Transnistria în rândul romilor documentate, raportul Comisiei Wiesel consemnează situații punctuale în care în care jandarmii au împușcat romi.

Recunoașterea genocidului romilor și a măsurilor de persecuție la care aceștia au fost supuși a venit târziu după război. De exemplu, în Germania, autoritățile vest-germane abia în 1965 au recunoscut că actele de persecuție împotriva romilor înainte de 1943 fuseseră motivate rasial, până atunci fiind considerate măsuri oficiale legitime pentru asigurarea ordinii publice. Abia în 1982, cancelarul Helmut Schmidt a afirmat că romii germani au fost victime ale genocidului, deși fuseseră documentate ordinele naziștilor pentru uciderea romilor din Germania și din teritoriile ocupate.

Amintirea acestor atrocități din trecut este necesară pentru a dezbate cauzele care au condus la acestea, plecând de la prejudecățile și stereotipurile din societate, de la măsurile economice țintite în mod discriminatoriu împotriva acestora, și ajungând la participarea efectivă a statului sau tolerarea de către acesta a acțiunilor îndreptate unor persoane aparținând minorităților, indiferent de natura acestora, și pentru a acționa pentru prevenirea acestor tendințe.