Dacă până acum venea Iisus la orice pas, ei, bine, a sosit momentul lui Alin. Cine este, nu știu. De unde vine, nu știu. Un lucru e cert: stickerele ce anunță venirea sa sunt peste tot. Și știți ce este surprinzător? Sunt scrise corect, sunt verzi și au și semnul exclamării la final.
Eu zic că este un progres. Din nefericire, la fel ca alte acțiuni, nu fac altceva decât să devină subiectul celor care se ocupă doar cu ruptul tuturor lucrurilor ce au hârtie prin ele, ajungând să sfârșească prin parcuri, pe marginea drumurilor, prin grădini ș.a.m.d.