Universități de vară pentru elevi

Acum doi ani, am participat la una. Se numea West Summer University și am ales-o din lista destul de mică de opțiuni cu privire la petrecerea studențească a două săptămâni de vară. Anul următor, ANOSR (Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România) și CNE (Consiliul Național al Elevilor) au lărgit programul, făcându-l național și implicând zeci de organizații studențești. Mai mult, mii de elevi au beneficiat de program.

Trei motive pentru a participa la UVE

1. O mai bună orientare pentru viitor

S-ar putea să descoperi că ceea ce credeai că este facultatea visurilor tale nu este așa. Desigur, ai posibilitatea să pierzi un an și să începi din nou, dar să nu uităm că timpul trece, iar un an poate fi destul de folositor.

Eu am participat cu unul dintre gândurile care îmi mai rămăseseră în minte: să aleg științe politice sau științe ale comunicării. Era o alegere dificilă la acel moment, până la primul curs introductiv ținut în cadrul programului acelei universități de vară. Rezultatul? Am ales științe politice.

2. Cunoștințe din toată țara

În funcție de program, te vei întâlni cu tineri din toată țara cu care vei colabora ulterior. Cu unii te vei întâlni în alte proiecte, cu alții vei fi coleg la facultate, cu unii vei mai vorbi din cât în cât pe facebook, iar cu alții nu o să te mai întâlnești niciodată.

Cu toate acestea, experiența este unică. Programele tip universitate de vară pentru elevi îți oferă și un cadru de cunoaștere a celorlalți participanți și de implicare în activitățile pregătite.

3. Pentru că înveți

S-ar putea să rămâi în minte cu idei pe care le-ai aflat la cursuri sau s-ar putea să înveți cum să te comporți în anumite situații. Experiența își va spune cuvântul data viitoare, când vei ști cum să faci față în situații diverse. Și vei învăța și din activitățile nonformale desfășurate. Asta te poate ajuta pe viitor când vei fi implicat în asociații studențești. Dacă citești acest articol, sigur vei fi.

Universități de Vară pentru Elevi

Sunt dedicate elevilor care termină clasa a XI-a. Ce spune site-ul proiectului despre această experiență în care, timp de două săptămâni, vei face cunoștință cu viața universitară românească?

Vei locui în cămin, vei lua masa la cantină, vei participa în mod realist la cursuri și seminarii, îi vei cunoaște pe viitori tăi profesori, iar la final te vei întâlni cu acel moment de care niciun student nu poate scăpa, sesiunea de examene.

Pe lângă programul de educație formală, vei lua parte la activități sociale și de educație non-formală. Vei lega prietenii cu zeci de tineri din toate colțurile țării, vei avea ocazia să cunoști oportunitățile de voluntariat din fiecare centru universitar și vei putea socializa cu viitori tăi colegi în cadrul petrecerilor tematice organizate de-a lungul proiectului.

Centrele universitare din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Suceava, Galați, Constanța, Alba-Iulia, Târgu-Mureș, Oradea. Pentru unele școli de vară, perioada de înscrieri s-a încheiat, dar pentru altele este în plină desfășurare. Succes!

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.