Donald Tusk: Moralitatea înseamnă achitarea datoriilor față de alții

tusk european council

Popularii, liberalii și socialiștii, adică artizanii actualei Uniuni Europene, au fost mai uniți ca niciodată și au transmis un mesaj comun cu privire la situația din Grecia. Pe de altă parte, Alexis Tsipras a reușit să unească euroscepticii și eurocriticii.

Traduc și atașez în continuarea cinci principii evidențiate de președintele Consiliului European, Donald Tusk, în încheierea dezbaterii din Parlamentul European cu privire la situația din Grecia:

  1. În primul rând, în această criză, trebuie să ne respectăm necondiționat unii pe alții;
  2. În al doilea rând, moralitatea înseamnă achitarea datoriilor față de alții.

Reacția Parlamentului European la derapajul antidemocratic

Reacția Parlamentului European la derapajul antidemocratic

Ultimele zile s-au evidențiat în politica românească și europeană prin câteva derapaje de la principiile de bază ale democrației, promovate intens de Victor Ponta. Astfel, după ce Direcția Națională Anticorupție a trimis a sesizat Camera Deputaților cu privire la nevoia începerii urmării penale pentru prim-ministrul Victor Ponta (sesizare care a primit aviz negativ din partea Comisiei Juridice), grupul social-democrat prin Victor Ponta și alți aliați au pornit un război împotriva consolidării democrației românești: declarațiile unor lideri din Guvern cu tente amenințătoare la adresa opoziției politice, denunțarea manifestărilor publice, folosirea forței împotriva manifestațiilor organizate de opoziția politică (Partidul Mișcarea Populară) în Piața Victoriei și societatea civilă (Comunitatea Uniți Salvăm) în Piața Universității duminică, a reînceput un proces de destructurare a justiției, obstrucționează ancheta DNA prin intermediul majorității din Parlamentul Românie și promite sancțiuni liderilor opoziției pe baza unor abuzuri legislative și neconstituționale.…

5% din tineri sunt implicați în viața societății civile. Campania Tinerii votează – Tinerii contează a fost lansată

Marți, am fost la conferința de lansare a Campaniei Naționale de Informare și Conștientizare Tinerii votează – Tinerii contează,  un proiect desfășurat de Consiliul Tineretului din România (CTR) în parteneriat cu Autoritatea Electorală Permanentă, finanțat prin Youth in Action.

CTR are toate motivele să încerce să sprijine informarea tinerilor și, totodată, să încerce să ajungă la câți mai mulți.…

Marți, Parlamentul European a adoptat Erasmus+. Cine vor fi beneficiarii?

Despre programul Erasmus+ s-a discutat mult în ultimele luni, dar insuficient. Populația trebuie să știe de oportunitățile pe care le oferă și, mai exact, de ceea ce înseamnă Erasmus+, program pentru educație, formare, tineret și sport.

Erasmus+ a fost aprobat de Parlamentul European

Acesta a fost aprobat de Parlamentul European marți, 19 noiembrie, urmând să înceapă din ianuarie 2014.…

O agora pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor

Ești tânăr?

Te încadrezi în următoarele condiții?:

• aveți între 18 și 30 de ani;
• nu sunteți student(ã);
• sunteți fie angajat(ă), fie disponibil(ă) pe piața forței de muncă și în căutare activă a unui loc de muncă (de exemplu, nu sunteți în concediu parental sau pe durata unei întreruperi temporare în carieră)
• aveți reședința într-unul dintre cele 28 de state membre ale UE;
• puteți purta o dezbatere în limba engleză, franceză, germană sau spaniolă;
• aveți permisiunea de a călători, întrucât anumite agenții de șomaj pot impune restricții privind călătoriile.

Foto: Parlamentul European

Acum o săptămână am vizitat Parlamentul European de la Bruxelles, una dintre cele şapte instituţii principale ale Uniunii Europene. În drumul meu spre Bruxelles, am văzut, în trecere, şi sediul Băncii Central Europene de la Frankfurt, o altă instituţie.

Ataşez o galerie foto cu imagini de la punctul zero al Uniunii Europene.…