Joi, la ora 17:00, a început Festivalul Vin’ la Teatru. După o introducere făcută de Mihai Cojocaru,directorul festivalului, și dl. Sorin Francu, directorul Teatrului „Mr. Gh. Pastia”, piesa Zic-Zac a fost pusă în scenă. După o perioadă lungă de timp, sala Teatrului Municipal a fost arhiplină, spectatorii fiind formați, în special, din tineri.…
Programul spectacolelor din cadrul Festivalului Vin’ la Teatru
Între 18 și 21 iulie, Focșaniul este gazda unor spectacole de teatru faine, organizate în cadrul Festivalului Vin’ la Teatru. Asociația Uniriștii, prin intermediul unor tineri dornici să schimbe ceva, mai exact, este gata să aducă cultura într-un mod inedit în fața publicului focșănean, vrâncean și nu numai.…
Aplică acum pentru atelierele din cadrul Festivalului Vin’ la Teatru!
Ești un tânăr pasionat de această artă? Organizatorii Festivalului Vin’ la Teatru ți-au pregătit trei surprize. În afară de cele opt spectacole pe care poți să le vezi în Focșani în perioada 18-21 iulie, la Teatrul „Mr. Gh. Pastia”, poți aplica pentru locurile disponibile la trei ateliere care te vor ajuta să îți explorezi creativitatea.…
Programul meu în prima săptămână de iulie
Încep ziua de luni cu o plimbare pe jos (dacă nu plouă) sau cu autobuzul până la liceu (în felul acesta reușesc să admir biletele cu noul preț pentru o călătorie cu mijloacele focșănene de transport în comun), unde voi susține prima probă adevărată din cadrul sesiunii iunie-iulie a examenului de Bacalaureat.…
Festivalul Vin’ la Teatru se apropie
Publicul focșănean va avea parte în luna iunie de un festival de teatru dedicat, organizat de un grup de studenți și elevi pe bază de voluntariat. Te interesează? Ei, bine, intrarea va fi liberă și sperăm că acest demers vă va capta.…
