Orchestra UNIREA , concert de … Mica Unire

Orchestra de Camera UNIREA a Ateneului Popular va susţine miercuri, 23 ianuarie 2013, un concert simfonic dedicat aniversării a 154 de ani de la Unirea Principatelor Române sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Intitulat sugestiv “un concert … în cuget şi-n simţiri” programul cuprinde lucrari ale unor compozitori români – Alexandru Flechtenmacher, Ciprian Porumbescu, Tiberiu Olah – în prima parte, dar şi Ludwig von Beethoven, în partea a doua.

Focșaniul merită să fie promovat; unii chiar o fac

Focșaniul arată chiar foarte bine prin munca unor fotografi, Adrian Fluture fiind unul dintre aceștia. Recent, acesta și-a deschis blogul, unde își prezintă o parte din creațiile sale. Ceea ce mi-a plăcut foarte mult este pagina unde poate fi găsită o galerie cu câteva fotografii foarte faine din Focșani.…

Oboi și pian pe 16 mai la Ateneu

COMUNICAT  DE  PRESĂ

 

 

Vă facem cunoscut că miercuri, 16 mai, ora 19:00, sub auspiciile Stagiunii Camerale 2011 – 2012 a Ateneului Popular, va avea loc recitalul a doi tineri din noua generaţie de muzicieni cu concepte şi abordări moderne, dobândite pe parcursul studiilor cu maeştri ai pedagogiei artei sunetelor din România şi Europa: Valentin GHIŢĂ, oboist, membru şi solist al Orchestrei Naţionale Radio şi Andreea  BUTNARU, pianistă cunoscută de pe scenele de concerte din România şi nu numai – Germania, Japonia, Belgia şi Canada.

Senatorul Melcilor la Clubul Cinefililor

Joi, 15 martie 2012, la Clubul Cinefililor „Athenaeum” va rula filmul „Senatorul melcilor”, în regia lui Mircea Daneliuc. În cele 100 de minute ale filmului, vă puteți delecta cu o interpretare de nota 10 a unor mari actori români, într-un film care combină drama și comedia.…

Clubul Cinefililor „Athenaeum” s-a deschis!

În seara aceasta ( 19 ianuarie 2012 ), am fost la redeschiderea clubului de film din Focșani. Pot spune că am rămas surprins, în mod plăcut, de faptul că așteptările mi-au fost confirmate. A fost prima dată când am făcut cunoștință cu acest club, chiar dacă el a mai funcționat la Centrul de Limbi Străine.…

Concert de colinde. Am fost și mi-a plăcut.

În seara aceasta, Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” din Focșani a găzduit un spectacol cu ocazia venirii Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos. A fost un concert de colinde minunat, o atmosferă plăcută, un public de nota 10, gazde de nota 11, organizatori de nota 11.…

Am fost si mi-a placut

Unde am fost? La recitalul despre care am spus aici. Mie, unul, mi-a placut si cred ca biletul a fost prea ieftin. Ma rog, acceptabil, tinand cont de ora si jumatate in care nu ai avut timp nici sa respiri.…