Scrisoare de notificare primită de România cu privire la directiva ce criminalizează încălcarea sancțiunilor europene
18 state membre ale Uniunii Europene, printre care și România, au primit o scrisoare de notificare formală din parte Comisiei Europene pentru că nu au transmis măsurile luate pentru transpunerea pe deplin a Directivei privind criminalizarea încălcării măsurilor restrictive ale Uniunii – Directiva UE 1226/2024. Este pasul prin care Comisia Europeană deschide procedura de infringement.
Directiva amintită a fost adoptată în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Directiva stabilește o serie de reguli comune ce armonizează definiția infracțiunilor penale și altor sancțiuni pentru încălcarea măsurilor restrictive ale Uniunii Europene. Directiva încearcă, printre altele, să prevină ocolirea sancțiunilor UE. Potrivit Comisiei Europene, armonizarea dreptului penal în acest doemniu va facilita investigarea și anchetarea încălcărilor sancțiunilor UE în toate satele membre, făcând aceste măsuri restrictive mai eficiente.
Statele membre ale Uniunii Europene au avut până pe 20 mai 2025 timp să transpună Directiva UE 1226/2024 în dreptul lor intern. Cele care au primit scrisoarea de notificare formală nu au comunicat Comisiei Europene transpunerae deplină a directivei.
În privința următorilor pași, statele membre în cauză au două luni să răspundă scrisorii de notificare formale, să realizeze transpunerea pe deplin și să notifice măsurile luate către Comisia Europeană. În lipsa unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită o opinie motivată, următorul pas în procedura de infringement.