Frigul copleșitor începea să transforme orice urmă de simțire într-o capcană a morții. Afară, nu mai era nimeni, iar cei ce îndrăzneau aveau grijă să se protejeze. Transformările climatice din ultimele două decenii au făcut ca într-o zonă temperat continentală să existe o scădere a temperaturilor medii anuale cu peste 10 grade Celsius. Această modificare nu îi afecta pe cei înstăriți, oameni ce se confruntau cu pericolul numit poluare, ci pe cei de jos, cei care nu aveau întotdeauna de unde să facă rost de cele trebuincioase.
Familia Elisabetei se află printre aceștia. Cu bujori în obrăjori, Elisabeta se confruntă cu pericolele vieții de la o vârstă la care alți copii nici nu îndrăznesc să aibă coșmaruri în afara lumii păpușilor și celorlalte jucării. Are o unghie ruptă și o julitură pe inelarul de la mâna stângă. Ultima întâmplare prin care a trecut a reprezentat salvarea ei din calea frigului și a problemelor pe care nu îndrăznește să le povestească. Și chiar dacă ar da de veste altora, lipsa celor doi dragi și mult iubiți părinți ar transforma-o într-un sclav al vreunui avar. Știe asta la cei opt anișori ai ei, opt ani parcă blestemați.
Mergând prin umbrele serii, cu o seară în urmă, Ela, cum își amintea ea ca fiind numită de părinți, având stomacul supărat pe lipsa unei alimentații propice ajunsese în fața unei farmacii. Nu știa ce să facă, însă cert era că era presată de timp. Avea o senzație profundă de foame, dar nu putea să se ocupe de asta. Cunoștea o femeie care vindea medicamente la colțul blocului comunist lângă care stătea. Procedase cum făcuse și până acum: se opri, verifică dacă doamna cu ochi mari și ochelari era la tejghea și intra. Dacă nu, mergea mai departe cu speranța că o băbuță o vedea în starea în care era și o primea la ea pentru a dormi o noapte, pentru a se îngriji și pentru a face cunoștință cu ospitalitatea românească. Intrând în farmacie, observă că acolo era o altă persoană cu aceleași semnalmente. Ce putea să facă? Nu îndrăznea să ceară, dar făcu acest pas. Imedia fu izgonită și, în alergare, se împiedică pe scări. Un țipăt scurt se auzi, dar trecu mai departe.
Brazii artificiali împodobiți creau o ambianță kitschoasă, născătoare de anxietate pentru biata fetiță. Știa că undeva, departe, într-un tărâm mult mai înghețat, există un bătrânel îmbrăcat în roșu ce consemnează faptele rele și faptele bune ale copiilor pentru acțiunile sale viitoare. Știa că se află pe lista celor buni, dar oare cât mai avea de așteptat? Trebuia să caute un loc de dormit.
„Fetiță, trezește-te!”
Imediat deschise ochii. Doamna obișnuită de la farmacie era acolo.
Ce faci aici? Ți-e foame, nu? Hai să mâncăm ceva și să stăm un pic de vorbă. Cum ai ajuns aici? Sunt foarte curioasă. Mi-aș fi dorit să am un copil la fel de frumos ca și tine, micuțo… Vreau să te cunosc mai bine…
*imagine preluată de aici