Percepția și realitatea războiului

Percepția și realitatea războiului

Reacția publică la ideea de escaladare a conflictului din Ucraina a fost, cel puțin în România, surprinzător de aprobatoare. Societatea civilă, înțeleasă în sens larg, a depășit rolul de facilitator în chestiunea refugiaților și a ajuns un adevărat actor militant pentru război. De partea cealaltă, generalii activi sau în rezervă din Armată și din alte structuri de specialitate atrag atenția asupra a ceea ce înseamnă escaladare și explică de ce reperzintă o amenințare pentru securitatea tuturor acest scenariu, fie în cazul unui conflict regional, fie în cazul unui război mondial.

Chiar și cu aceste intervenții și cu proximitatea a ceea ce se întâmplă în Ucraina, o parte semnficativă a populației este indiferentă față de ceea ce înseamnă escaladarea conflictului. Întrebarea pe care o ridic nu este „de ce” avem această situație, ci care va fi realitatea unui război care trece dincolo de granița Ucrainei. Răspunsul pe care îl ofer vine pentru că, de curând, am trecut pe lângă un monument ridicat în fața unor eroi ai neamului, al căror răspuns, ținând cont de poveștile supraviețuitorilor pe care le-am ascultat, ar fi fost clar împotriva războiului.

Un al treilea război mondial va însemna, în cele mai bune scenarii, sfârșitul civilizației moderne și, în scenariile mai puțin optimiste, sfârșitul omenirii. Fără apă potabilă, fără energie, fără acces la alimente, probabil cu un aer contaminat. Principalii trei actori globali au transmis deja că nu acceptă o planetă în care aceștia nu există, dacă este vorba de un conflict armat. China, Rusia și SUA au transmis acest lucru și este o idee înrădăcinată în cultura strategică a acestora. România este irelevantă în această discuție, căci nu deține nicio infrastructură relevantă regional sau global, dar nu înseamnă că efectele nu se vor simți. Mai mult, în momentul în care blocurile aliate vor defini țintele strategice care vor trebui protejate, nu se va afla pe lista prioritară. Dacă va fi un război convențional, ceea ce s-a întâmplat în Al Doilea Război Mondial oferă o perspectivă de dezvoltare a conflictului, cu posibilitatea de accelerare.

Accelerarea va fi dată de faptul că există tehnologii mult mai puternice prin care pot fi obținute pagubele așteptate, pe de o parte, dar și pe baza faptului că dependența de noi tehnologii creează unele dependențe și interdependențe la nivelul sistemelor acestora care pot fi ușor neutralizate. În momentul în care căile de comunicații vor fi puse la pământ, nu vor mai funcționa nici infrastructuri critice de utilizare civilă/dublă. Unele opțiuni pot genera un impact imediat în societate, de la funcționarea unor roboți medicali la asigurarea securității energetice. Experiențele vechilor războaie nu oferă această perspectivă pentru că vorbim de o altă epocă tehnologică și, la bază, informațională, în care, de exemplu, în Europa de Vest, aplicațiile teoretice ale lui Alan Turing abia erau potențate. Abia după Al Doilea Război Mondial au fost dezvoltate unele dintre tehnologiile care au marcat dezvoltarea doctrinelor din timpul Războiului Rece și de după. Acum, sunt multe care abia așteaptă să fie testate pe teren, dar ale cărora pagube rămân doar la capitolul scenariu, În cazul unora, ideea blufurilor inamicilor alimentează atitudinea belicoasă, dar această abordare ignoră principiul precauției, iar aici nu vorbim doar de orice precauție, ci de o escaladare rapidă către sfârșitul lumii.

Memoria războiului este pierdută, chiar și convențional, la nivelul societății, deși au fost exemple recente care arată pagubele create. Unele au fost la mare distanță, dar la care România a fost pe teren, cum este cazul Afganistanului. Altele au fost sau sunt în apropierea noastră – cazul destrămării Iugoslaviei două, trei decenii și cazul agresiunii ruse din Ucraina – din 2014 încoace, cu invazia efectivă începând cu 24 februarie 2022. În ambele cazuri, războiul, fără a folosi noi tehnologii, fără a se extinde, fără eforturi deosebite, a reușit să creeze pagube de neimaginat. Ideea că escaladarea către al treilea război mondial este de dorit în locul unei soluții de pace este lipsită de raționalitate și are ca punct ultim un punct mort, și la propriu, și la figurat. Pacea are nevoie de facilitatori, ceea ce nu există acum. Nu este suficient să spunem că nu dorim un război mondial pentru a evita un razboi mondial, în timp ce continuăm pe pilot automat spre acesta și avem siguranța că va fi conflictul cu cel mai mare număr de morți din istoria omenirii.

În ultimul timp, mai multe filme au încercat să renunțe la imaginea romantică asupra celor două războaie mondiale, dar ceea ce au reușit în același timp este să popularizeze indiferența față de război, pe de o parte, îndepărtarea temporară și spațială, și siguranța victoriei. Indiferența față de război este eșecul educației oferite de stat și societate – inclusiv prin incapacitatea de a digera unele opere canonice, îndepărtarea este doar la două generații, pe baza unei stabilități menținute printr-o negociere permanentă cel puțin cinci decenii, iar siguranța victoriei nu există, ceea ce ridică riscurile de război total, cu perspective mai ridicate de anihilare reciprocă și multiple instanțe de genocid.