Maia Sandu nu a câștigat, dar nici nu a pierdut

Maia Sandu nu a câștigat, dar nici nu pierdut

Am făcut niște afirmații mai mult sau mai puțin ciudate în perioada în care a fost campania electorală pentru alegerea președintelui Republicii Moldova. Pe de o parte, am zis că nu am niciun preferat în competiția electorală pentru alegerea președintelui Republicii Moldova, pe de altă parte, am zis și că rezultatul de aseară este o victorie pentru Maia Sandu.

I. De ce nu am niciun preferat?

În primul rând, vorbim de decizia populației Republicii Moldova exprimată la urne, ceea ce s-a întâmplat.

Ar trebui să fim fericiți de faptul că oameni din Transnistria au votat în cadrul acestor alegeri, semn încrezător pentru statalitatea Republicii Moldova. Înseamnă că transnistrienii sunt preocupați de ceea ce se întâmplă în Republica Moldova.

Trei, Igor Dodon este președintele ales al Republicii Moldova. Ar fi o greșeală repetarea turului doi printr-o decizie arbitrară, chiar dacă e motivată, a Curții Constituționale.

Nu în ultimul rând, puterile președintelui Republicii Moldova nu sunt chiar cele mai mare. Maia Sandu, dacă ar fi ajuns președinte, nu ar fi avut pârghiile necesare pentru a produce schimbări majore, din contră, ar stârni reacții adverse. Acum poate pune bazele unui partid, din păcate condus de un lider mesianic, pentru parlamentarile următoare. Se poate construi, dar pentru asta trebuie să se conecteze cu populația întregului stat, nu doar cu centrele masiv pro-europene, cu cele pro-unioniste sau cu diaspora.

sursa imagine: fb.com/maia.sandu

II. De ce a câștigat, deși a pierdut

În primul rând, vorbim de o diferență foarte mică – aproximativ 70.000 de voturi. 47,82% față de 52,18%. Nu știu dacă vă amintiți rezultatele finale ale prezidențialelor din România din 2014, dar atunci Klaus Iohannis a avut 54,43%, iar Victor Ponta 45,56%, aproape zece procente.

Un progres excepțional făcut de Maia Sandu și echipa sa de campanie. Există un vector pro-european credibil și previzibil, ceea ce este un element care asigură că va fi o voce puternică în influențarea luării deciziilor, dar și un partener de încredere pentru dialog internațional.

Poate construi un partid puternic, dar pentru asta are nevoie de o bună organizare și, totodată, de implicare la nivelul comunităților locale. Și, desigur, liderii noului partid trebuie să aibă o discuție și să își stabilească mesajele.

Mai mult, campania a reușit o coalizare a unor forțe neașteptate împreună și contra socialiștilor. Dincolo de alte paradoxuri, ușor de înțeles pentru forma luată de acestea, reprezintă un mesaj puternic pentru o construcție viitoare.

Nu în ultimul rând, trebuie amintit că Maia Sandu ar fi fost președintele Republicii Moldova dacă diferiți factori statali nu ar fi decis limitarea și îngrădirea unor drepturi constituționale, cum ar fi dreptul de a vota.

Toate recomandările internaționale relevante și recunoscute protejează dreptul de a vota, alături de alte drepturi și libertăți fundamentale. În aceste alegeri, dreptul de a vota nu a fost protejat, ci constrâns. Iar pentru un stat care trăiește din remitențe și asistență pentru dezvoltare, diaspora trebuie să își spună cuvântul la vot în mod liber.

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.