Întâmplări din tren și pe lângă acestea

Întâmplări din tren și pe lângă acestea

Povestesc câteva întâmplări recente în urma călătoriilor cu trenul, pe o rută apropiată de capitala României, cu câteva opriri. Voi relata o serie de impresii din gărilor/stațiile principale în care trenul a oprit.

Precizez că nu am coborât în stațiile regio/personal, prin urmare nu pot să le descriu pe acestea, dar poți să afli despre alte probleme cu care se confruntă oamenii – legate de funcționarea sistemului medical, legate de accesul la locuri de muncă decente, legate de costurile accesului la justiție pentru respectarea unor drepturi, legate de violență domestică, legate de accesul la serviciile sociale de bază, legate de modul cum ajungi la oprirea cea mai aproape de unde locuiești, și nu numai.

Unele dintre aceste stații, la prima vedere, de la geam, par într-o formă mai bună decât unele dintre cele descrise mai jos; altele, nu. Despre experiențele din trenuri, cu altă ocazie.

Gările din Ploiești, Prahova

Șocul cel mai mare l-am avut în gările din Ploiești, Prahova, un oraș care, conform ultimului recensământ, are vreo 220.000 de oameni, unde, după ora 18.00, nu este nicio toaletă funcțională în vreuna dintre gările sale. Trenuri mai circulă până pe la ora 22.00, înainte să fie reluată din nou circulația la ora 04.00. Chiar și dacă ar fi funcționale, condițiile în care sunt întreținute sau amplasate lasă de dorit, putându-și chiar fi frică să te apropii de ele, mai ales dacă ești femeie sau nu cunoști realitatea locului, deși avem aspirații europene, chiar la aproape două decenii de la intrarea în Uniunea Europeană. Nici nu prea ai unde să stai între timp, comparând prețurile de la cazările din zonă cu cele din țările nordice, iar în interior, fie, în cazul uneia, nu ai cum să nu stai în frig, fie, în cazul celeilalte, este prea cald.

Imaginea dintr-una dintre zone mi-a lăsat o imagine foarte proastă în privința funcționării plasei de siguranță socială. La fel, preocupările față de mediul înconjurător și protecția naturii mi-au lăsat o impresie de deznădăjduire. Îmi este greu să înțeleg cum responsabilii părților care pot aduce îmbunătățiri nu au reușit să colaboreze până acum, nici măcar pe teme puțin complicate. Iar pentru unele măsuri nu este nevoie nici de prea mulți la aceeași masă, de exemplu în cazul colectării selective a deșeurilor și eficientizării consumului de energie.

Funcționarea gărilor din Ploiești mi-au lăsat impresia a două extreme diferite și încremenite în timp, mai degrabă specifice unei economii de comandă în care gările publice respective „trebuiau” să consume cât mai mult sau cât mai puțin, după caz.

În schimb, cei de pe acolo, din sectorul public, erau foarte supărați pe privați, în timp ce tot ei aruncau țigările în zona peronului – nu mai adaug călătorii din trenurile private care coboară pentru a fuma pe peron oriunde. Măcar, față de cele publice, nu se fumează în tren, dar experiențele din tren într-o altă întâmplare. Chiar nu știam că spațiul public, uneori când e protejat și de lege, poate fi atât de ignorat. În zona de călătorii internaționale, cu traduceri doar în limba rusă, am fost surprins de multitudinea de mesaje pe foi A4, cu informații de interes public, precum faptul că nu oferă informații despre trenurile private, de data aceasta în limba română.

Dacă dorești să citești orarul de circulație, vei avea surprinderea să vezi faptul că fie lipsesc informații, fie sunt segregate pe variate criterii, dar nestandarizate, fie sunt inaccesibilizate informațiile respective, dincolo de faptul că ar putea să aducă informațiile împreună, într-un mod accesibil, astfel încât cineva care coboară pe peron să știe, să poată citi, sau să poată afla informații despre următorul tren. Dacă ai vreo problemă – de exemplu olfactivă, vizuală, de mobilitate, sau auditivă, printre altele – până și accesul cu acuratețe la informațiile despre mersul trenurilor rămâne un coșmar, fără ajutor. Plus alte puncte de adăugat acolo, inclusiv despre un proiect cu fonduri europene desfășurat pe acolo care pare cam neîndeplinit conform indicatorilor asumați.

Calitatea aerului este un alt punct, se cunoaște chiar și olfactiv, cu efecte asupra sănătății. Este drept că nici nu se compară cu nivelul de poluare a aerului din zona unde locuiesc în București, unde autoritățile responsabile te iau pur și simplu la mișto, când îți răspund la cereri oficiale, și îți furnizează rezultate selective ale indicatorilor relevanți, aici ai mai multe informații relevante, iar situația este, evident, proastă. Ține și de profilul istoric de specializare economică al acestui oraș, însă este important de amintit că lucrurile se pot îmbunătăți, existând ținte asumate cu privire la calitatea vieții – în planul Uniunii Europene, în cadrul Obiectivelor de Dezvoltare Sustenabilă sub egida Organizației Națiunilor Unite, în raport cu angajementele unor parteneriate strategice, și nu numai. Evident, rămâne relevant ca autoritățile să preia exemple mai bune decât tranziția din Valea Jiului, ce se tot realizează și finanțează de vreo 40-50 de ani, în special din perspectiva efectelor, impactului, și rezultatelor așteptate. Interesul față de furnizarea unor servicii publice decente pare oferit în Ploiești de câteva companii mari privatizate, însă care s-ar putea să aibă alte probleme având în vedere mega-trendurile.

Gara din Buzău, Buzău

Gara din Buzău m-a surprins prin faptul că, urmând informațiile de la casa de bilete, am ajuns într-un tren greșit. Aparent era o diferență de câteva minute între cele două trenuri, însă am reușit să ies la timp din tren și să îl iau pe cel la care aveam bilet. Accesibilitatea rămâne, la fel, o problemă. Trecerea de pe un peron pe altul este problematică, iar, la subsol, în pasajul de trecere, nu poți să nu vezi că arată într-o stare destul de degradată. Singurele investiții reale de pe acolo par cele făcute în sala de jocuri.

Vezi în interior o referință la Obiectivele de Dezvoltare Sustenabilă, însă, în lipsa altor informații educaționale pe acolo, vezi această referință doar dacă ai mai făcut cunoștință cu ele înainte. Covrigăria este aproape – ușor cam scumpă față de opțiunile pe care le ai la prețuri similare într-un oraș de dimensiuni similare din Occident. Să zicem că această covrigărie ține de modelul postsocialist de viață, dar este unul falimentar, contrazicând țintele obiectivele de dezvoltare sustenabilă – cel puțin când vine vorba de sărăcie, foamete, și sănătate, însă pare că acesta este nivelul posibil pe modelul de dezvoltare de acolo. Obiectivul intitulat „zero foamete”, al doilea obiectiv de dezvoltare sustenabilă după cel cu „zero sărăcie”, se referă, de fapt, la soluții sustenabile pentru toate formele de malnutriție, ținând cont, în special, de efectele asupra sănătății, de securitate alimentară, și de agricultură sustenabilă. În tren, am întâlnit o persoană, cu o vârstă mai mare de cinci ani, care spunea că nu a mai mâncat de câteva zile. Fie că a spus sau nu adevărul, amintesc cinci ani pentru că țintele Obiectivelor de Dezvoltare Sustenabilă sunt, totuși, insuficient de cuprinzătoare și ambițioase în același timp. Sunt importante și aceste detalii, dacă cineva se gândește să se laude cu astfel de realizări.

Revenind la gară, sunt, față de exemplul anterior, disponibile mai multe servicii relevante din perspectiva unui călător ajuns într-o gară – toaletă funcțională, o sală de așteptare mai decentă, restaurante și hoteluri în apropiere, mai multe ATM-uri pentru alte operațiuni. Este destul de vizibilă și opțiunea de transport feroviar de călători prin intermediul unui operator privat, la prețuri competitive, din perspectiva călătorului. În același timp, nivelul de supraveghere este mult crescut, față de exemplul de mai jos, prin metode video, ceea ce spune destul de multe despre starea libertății acolo și, probabil, de separarea spațială a inegalităților din zona orășenească. Orașul propriu-zis are vreo 100.000 de locuitori, conform ultimului recensământ.

În timp ce stai pe peron sau călătorești, uneori mai vezi nu doar dimensiunea aceasta a transportului feroviar, ci și pe cea de marfă, și te întrebi uneori, fie că acești transportatori sunt publici sau privați, de marfă sau persoane, ce se întâmplă cu respectarea unor reguli cerute de mulți ani de siguranță, de natură tehnică, fără de care ai fi la un pas de o tragedie publică de proporție, cum s-au mai întâmplat alte locuri.

Mizil și Rîmnicu Sărat

În Mizil am coborât o singură dată, acum câțiva ani. Imaginea de „Wild West” m-a descurajat să explorez mai mult acest orășel, deși găsești multe informații interesante prin intermediul căutărilor prin internet. Pare că istoria acestui oraș s-a încheiat acum vreo două decenii, fără să îmi dau seama de ce. Care sunt cauzele pierderii unei treimi din populație în ultimele trei decenii, dacă este să credem rezultatele recensământelor, dar și ale creșterii într-un mod similar înainte, într-un timp foarte scurt, sunt alte subiecte. Despre Rîmnicu Sărat o să discut cu altă ocazie.

Gara din Focșani, Vrancea

Despre gara din Focșani, nu poți să nu remarci că, după 15 ani sau câți sunt, tot neterminată este, iar apa tot curge prin tavan când plouă. Încerc să îmi amintesc dacă acea investiție fusese făcută tot cu fonduri europene, și ce costuri a avut. Călătorind mai des spre această destinație, pentru a continua folosind aceeași abordare, poți să remarci prezența poliției și a altor persoane curioase, mai mult față de ceea ce am observat în alte gări.

Accesibilitatea rămâne o problemă, poate ușor mai mică față de cazurile de mai sus, deși nu știu dacă pot spune același lucru despre accesul la toaletă. Am remarcat, în schimb, lipsa literaturii științifice sau măcar a celei de popularizare a științei de la aparatul de vândut cărți de acolo, aparatele de cafea cu unele ingrediente problematice prin care se profită de oamenii care nu își permit altceva, chiștoacele și pachetele de țigări aruncate la întâmplare, coșuri de selectare colectivă fără selectare colectivă, magazine alimentare în care stai puțin pe gânduri înainte de a verifica dacă găsești ceva care să măcar să nu îți distrugă starea de sănătate. Piața din fața gării este amenajată, te poți plimba un pic pe acolo, ai furnizori de servicii în gară, în apropiere, și lângă, conexiune chiar cu autobuze electrice cu autogara

Am observat foarte mulți tineri care plecau seara de acolo spre altă destinație – probabil București, cu trenul, și am înțeles imediat și de ce – alte modalități de transport alternativ nu prea sunt, care să ofere și siguranță. Orașul are o problemă mare cu câteva aspecte ce țin de domnia legii, siguranță și respectarea drepturilor omului, și relația cetățean-stat. Sunt mai multe probleme legate de criminalitatea organizată, de acțiunile violente de pe acolo, toleranța la corupție, și alte aspecte.

De asemenea, există o serie probleme legate de sărăcia gentrificată, vizibile din momentul în care te pregătești să cobori din tren. Legat de autogară, seara este beznă, iar ziua observi problemele transportului intra-județean, inter-județean, regional și inter-regional cu mijloacele de transport de acolo, plecând de la lipsa de investiții, inclusiv în oameni. Sunt însă alte subiecte, cu o relevanță mai redusă față de gară.

Gara de Nord, București

Despre Gara de Nord, data viitoare, căci are multe probleme, și diferite probleme față de cele amintite. În același timp, este principalul punct feroviar al țării și nu are legături cu cele mai multe celelalte gări din București.