Experiența mea cu concursurile Ministerului Afacerilor Externe

Experiența mea cu concursurile Ministerului Afacerilor Externe

Am participat de-a lungul timpului la mai multe concursuri pentru admiterea în Corpul diplomatic și consular al României (CDCR), pentru profilul politic, și corespunzător experienței avute la momentul respectiv în toate cazurile1. Întrucât scriu această postare pe un blog, înseamnă că de fiecare dată a fost fără succes.

Cu toate acestea, am fost întrebat de mai multe ori cum se face că Ministerul Afacerilor Externe nu a fost o opțiune pentru mine, mai ales după atât de multă specializare în relații internaționale, fiind nevoit să răspund într-un fel sau altul, precizând că a fost, dar fără succes, și oferind câteva exemple. De asemenea, urmăresc să ofer un pic de realism asupra procesului, nu să descurajez participarea la acest concursuri, și precizez că am cunoscut multe zeci de persoane care au intrat în CDCR în ultimii cincisprezece ani, majoritatea în baza concursurilor în urma participării din exterior, alții intrați deja în minister prin alte modalități – aici este altă discuție care poate fi intuită – și ulterior prin concurs, iar unii dezinteresați de concurs în baza altor activități pe care le-au desfășurat, în toate aceste situații și unii foarte bine pregătiți, și alții mai puțin foarte bine pregătiți. Cu toate acestea, este dificil să afli informații după adoptarea GDPR în 2016, întrucât sistemul a fost îngrădit de secretomanie în numele protecției datelor personale2.

Prima dată am încercat în jur de 2018. Este posibil să fie un an în plus sau în minus în acest caz. Terminasem parcursul educațional care îmi era necesar pentru a participa la concurs, însă nu avusesem încă diploma eliberată, aplicând pe baza unei adeverințe eliberată de facultate și valabilă un an. Comisia de selecție a considerat că nu am îndeplinit condițiile de eligibilitate întrucât nu am depus diploma, ci adeverința, prin urmare am fost descalificat. Diploma urma să fie disponibilă abia câteva săptămâni mai târziu, iar adeverința expirase în acel moment fără posibilitatea reînnoirii având în vedere situația pregătirii diplomei. Ar fi fost însă prea târziu, așa că adeverința a fost considerată expirată, chiar dacă dovedea absolvirea programului respectiv de studii.

A doua oară am încercat în 2022, la un concurs început prin primăvara anului 2021. De data aceasta, nu au mai fost probleme cu documentele. Am picat la proba scrisă. Posibil să fi fost primul sub linia de demarcație a celor care au mers mai departe la proba interviului – nu mai știu dacă acest lucru a fost înainte sau după contestație. Am rămas surpins că pierdusem punctele relevante nu la ceea ce mă așteptam, luând chiar punctajul maxim la itemii în cea de-a doua limbă străină, ci la un text funcțional bazat pe niște șabloane prestabilite. De data aceasta, pot spune că am picat pe bună dreptate.

A treia oară am încercat în 2025. De data aceasta, am rămas ușor dezgustat de procesul de organizare a concursului. În primul rând, au fost adăugate niște criterii de ineligibilitate care nu aveau o bază în lege și nici nu erau relevante. În al doilea rând, Ministerul Afacerilor Externe a început procedura de concurs, a dat drumul oamenilor să se înscrie, a oprit procedura în timp ce era în desfășurare, a schimbat regulile de eligibilitate în timpul procedurii, respingând suficienți candidați, pe urmă i-a dat drumul din nou. M-am înscris la acest concurs.

Comisia de selecție m-a declarat ineligibil în urma depunerii dosarului, având un motiv aberant: lipsa a 240 ECTS (creditele transferabile corespunzătoare recunoașterii activității de învățare la nivel universitar; 240 ECTS înseamnă, de cele mai multe ori, deținerea diplomei de licență și un an de master sau un parcurs de licență de patru ani).

Atașasem la dosar diploma de licență, cea de master, și cea de doctorat, adică 480 ECTS. Dacă se mai uitau prin CV, vedeau că sunt chiar mai multe, dar rămân la dovezile atașate, adică dublul cerinței pentru care am fost exclus din concurs. În orice combinație le luai, licență plus master, licență plus doctorat, master plus doctorat, ieșeau la calcul peste 240 ECTS. Concursul pentru admiterea în CDCR nu avea vreo modalitate de contestare administrativă, singura opțiune ce mi-ar fi fost disponibilă fiind cea judecătorească – alți bani, altă distracție, așa că am renunțat. Episodul mi-a amintit de un alt concurs la care am participat după pandemie în care, întâmplător, câștigătorul concursului pentru funcția publică respectivă, fără experiență și cu o pregătire despre care prefer să nu vorbesc, era din aceeași filială a PNL cu filiala condusă de președintele instituției respective – sunt multe astfel de example, dar nu mai pot fi urmărite de când cu GDPR.

Mai sunt și exemple de succes. Anul trecut am avut cel mai mare punctaj în cadrul procedurii organizate de Ministerul Afacerilor Externe în cadrul selecției pentru programul de tineri profesioniști pentru Serviciul European de Acțiune Externă (SEAS), în baza pregătirii și rezultatelor academice, experienței profesionale, cunoașterii limbilor străine, motivației, altor abilități și competențe relevante, și nu numai. După selecția națională, autoritatea din România trimite un număr de 2-4 candidați mai departe pentru selecția finală efectuată de organizatorii de la nivel european. Primele patru candidaturi au fost înaintate mai departe către organizatori. Faptul că scriu această postare pe blog înseamnă că poți să ai cel mai mare punctaj și să termini pe cel mult locul al doilea, deci faptul că nu închei pe primul loc nu ar trebui să te descurajeze.

imagine: Pixabay

De principiu, încurajez participarea la concursurile pentru funcțiile publice. Mă gândesc că descrierea acestei experiențe poate fi utilă studenților și absolvenților care se documentează cu planuri similare în minte. E drept că nu sunt cele mai bune condiții de lucru, unele sarcini sunt mai complexe – cele mai multe însă nu, dar nici volumul de muncă nu se compară cu cel din privat sau din alte organizații dependente de piață sau de presiunea pieței. Și mai sunt și celelalte motive pentru care funcțiile publice sunt atractive – predictibilitate, stabilitate, un parcurs de carieră definit, mai multe beneficii pe tot parcursul vieții. Evident că sunt diferențe între cele pe care le are un magistrat, cineva care lucrează în zona de securitate națională și ordine publică, un funcționar public, unul contractual, între funcția politică și cea administrativă, etc., dar este o altă discuție.

  1. de menționat că, față de concursurile pentru instituțiile Uniunii Europene sau față de activitatea ulterioară pe poziții de cercetare, printre altele, programul de cercetare doctorală nu este luat ca experiență profesională în România, fiind considerat doar studii dacă nu este însoțit de o activitatea paralelă cu contract de muncă sau în condiții similare; astfel, sunt trei ani pierduți instant [↩]
  2. deși se poate argumenta destul de facil că, în România, având în vedere gestionarea resurselor umane în sistemul public, este interes public să fie cunoscută participarea la aceste concursuri, printre altele [↩]

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *