E timpul ca Europa Unită să strălucească

E timpul ca Europa Unită să strălucească

Trecerea cu succes peste o pandemie devastatoare, cu cea mai eficace campanie antivaccinare din istorie, schimbarea radicală a modelului de aprovizionare cu energie, demonstrarea faptului că Pactul Ecologic European este nu doar fezabil, dar insuficient de ambițios, readucerea aspirațiilor europene în vecinătate, de la Atlantic la Marea Neagră, lansarea unui pachet de investiții condiționat de reforme structurale în statele membre – sunt doar câteva dintre realizările Uniunii Europene în ultimii cinci ani. Între 6 și 9 iunie, la nivelul UE, și pe 9 iunie, în cazul României, cetățenii europeni vor merge la vot pentru a stabili direcțiile Uniunii Europene pentru următorii cinci ani.

În funcție de rezultatul alegerilor din 9 iunie, vor fi stabilite direcțiile pentru următorii cinci ani, întrucât majoritatea care va guverna Europa va fi rezultatul direct al alegerilor. Alegerea unor populiști va îngreuna procesul decizional european și, în cazul unor crize, va încetini răspunsul, dincolo de faptul că ar putea aduce la generarea unor efecte nefaste precum incompetență, politizare și corupție. Alegerea extremelor anti-europene înseamnă un vot împotriva proiectului european așa cum a fost până acum, modelat de numeroase evoluții interne și externe care au creat coeziunea și solidaritatea europeană actuală. Creșterea votului anti-european duce la divizare și, implicit, la dificultăți în luarea deciziilor, cu implicații asupra eficacității măsurilor luate. Una dintre implicații este faptul că măsurile luate riscă să fie mai puțin consensuale, ceea ce va crește tensiunile interne.

Cetățenii europeni au o agendă clară pe care și-o doresc accelerată în următoarea perioadă: de la protejarea biodiversității și consolidarea unor industrii europene în mod sustenabil la transport accesibil și armonizarea sistemelor de sănătate, de la îmbunătățirea coordonării în privința politicilor educaționale la creșterea transparenței și comportamentului etic al aleșilor publici, de la anticorupție și îmbunătățirea eficienței sistemelor judicare la sprijinirea accesului la locuri de muncă. Sunt priorități pe care le-au transmis de nenumărate ori, printre multe altele, însă care au nevoie de angajament solid. Dincolo de toate acestea, consolidarea măsurilor deja existente și adaptarea la provocările emergente necesită angajament solid din partea celor ce vor fi aleși. În final, merită amintit că pe 9 iunie este un vot pentru viitor, despre viitor, în care fiecare dintre noi are o amprentă.

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *