Dezvoltarea umană, printre angajamentele UE în plan global

Dezvoltarea umană, printre angajamentele UE în plan global

Dezvoltarea umană este confirmată de Consiliul Uniunii Europene ca fiind între angajamentele principale ale acțiunii exterena Uniunii Europene. Astfel, UE consideră că dezvoltarea umană este esențială pentru eradicarea sărăciei și atingerii obiectivelor de dezvoltare sustenabilă.

Implicarea în aria dezvoltării umane este considerată un element central al acțiunii externe a UE și a parteneriatului internaționale pe care aceasta le stabilește.

Drepturile omului, egalitatea de gen, nediscriminarea sunt prezentate ca elemente de bază pentru dezvoltarea umană, guvernele europene recunoscând că este nevoie de o atenție speicală asupra tuturor drepturilor omului și participării tinerilor, fetelor și femeilor, persoanelor cu dizabilități, persoanelor LGBTI, precum și protejarea celor aflați în situații dezavantajoase, vulnerabile și marginalizate.

Consiliul amintește și că sănătatea și educație sunt piloni ai dezvoltării umane și recunoaște că sprijinul sistemic pentru aceste sectoare este crucial pentru asigurarea prevenției, recuperării, consolidării rezilienței, promovării stabilității și creșterii sustenabile, precum și pentru mitigarea impactului pe termen lung al pandemiei asupra sărăciei și pierderii veniturilor. Atenția specială acordată dietelor copiilor și adolescenților este, de asemenea, amintită, întrucât are efecte asupra dezvoltării potențialului acestora, inclusiv prin programele școlare de nutriție și sănătate.

Pe lângă declarațiile despre dezvoltarea umană, este lansat și un apel către Comisia Europeană pentru a realiza acțiuni financiare concrete pentru a sprijini sănătate, educația, protecția socială și furnizarea de alte servicii sociale, astfel încât să fie atinsă o țintă de cheltuieli de 20% din asistența oficială pentru dezvoltare cu acestea.

imagine: Pixabay

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *