Despre rezultatele alegerilor din Marea Britanie
Stau să mă gândesc dacă Uniunea Europeană avantajează sau dezavantajează suveraniștii britanici în acest moment. De ce? Alegerile pentru MPs au împărțit țara în două. Pe de o parte, ai nordul SNP care, după ce a avut un succes (chiar dacă a fost un eșec) la referendumul pentru independența Scoției, iar acum au luat aproape toate locurile din zonă cu un număr destul de mic de voturi, iar pe de altă parte, ai establishmentul englez care se protejează datorită caracterului nedemocratic al majorității simple. În general, ei preferă un grad redus de integrare europeană, unii fiind chiar împotrivă. Pe de altă parte, acum au problema integrității Marii Britanii. Dificil. Parcă mai multe pârghii au cât timp sunt în UE.
Pe scurt, conservatorii, cu 36% la din voturi au luat aproape jumătate din locuri. Aceștia vor forma, cel mai probabil, o coaliție cu liberal democrații care, cu 7% din voturi, au 8 locuri din cele 650 puse la bătaie. Laburiștii au pierdut vreo 25 de locuri, dar se mențin ca o a doua forță cu vreo 228 de locuri. Cameroon, nu va avea oricum probleme, căci va rămâne prim-ministru.
Sistemul britanic cere ca guvernul să fie format de către parlament. Practic, cei aleși în cabinet sunt parlamentari. Cei care au majoritatea în parlament au și guvernarea. Nu se pun multe probleme. Sunt minime șanse să ai un cabinet minoritar, ceea ce nu se întâmplă pentru că vorbim, totuși, de accesul la niște importante resurse.
UKIP a luat peste 12% din voturi. Nigel Farage nu a devenit parlamentar englez. Din contră, UKIP, cu aproape patru milioane de voturi, a luat un singur loc. Prin comparație, SNP-ul a luat 56 cu 1,5 milioane de voturi. Anul trecut, la europarlamentarele din UK, UKIP-ul a câștigat alegerile și a trimis 24 de europarlamentari, fiind urmați de laburiști și conservatori. Au avut vreo 24% din voturi, cu aproximativ 1 milion mai mult la acel moment. Sistemul electoral a fost diferit, desigur, iar rezultatele se văd.
Nu mai vorbesc de liberal democrați. Din punctul meu de vedere, LD și UKIP sunt singurii pierzători ai alegerilor, respectiv 7,7% votanți reprezentați de 8 persoane și 12,6% votanți reprezentați de 1 persoană (sau două). Ne raportăm la un număr de 650 de locuri în parlament. Majoritar simplu în România, nu. Majoritar compensat, așa și așa. Proporțional, ar fi o soluție, deși are limitele sale într-o societate în criză.