Democrația e grea

Postarea despre teza de doctorat a procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a stârnit o serie de reacții îngrijorătoare pe Facebook. Câteva zeci de comentarii critice, în special îndreptate spre mine, ceea ce e normal atunci când este greu să desparți afirmația de afirmator. Unele cunoștințe au aplicat tactica „scriu și șterg ce-am scris”. Alții au lăsat mesajele. Mă așteptam la asemenea reacții.

Am defectul de a nu jigni oamenii și de a ataca argumentele pe care aceștia le aduc, pe de o parte, și de înțelege ce vor să zică. Dar ideile pe care vor să le transmită arată că România mai are de învățat cum e cu democrația. Atât timp cât mesaje de tipul „stai în banca ta” sau „nu ai autoritatea necesară să critici” sunt lansate de persoane de toată vârsta, cu un background profesional diferit – funcționari publici, consilieri, corporatiști, studenți, absolvenți, univesitari, antreprenori, avem o problemă mare.

Dezbaterea e liberă, dreptul la liberă exprimare înseamnă și critică

O diferență majoră între democrație și autoritarism este că nu îți pune nimeni pumnul în gură atunci când dezbati un subiect. Desigur, ți se poate atrage atenția și, în cazurile de siguranță națională sau când libertatea altora este afectată, pot exista anumite limitări, limitări în limita drepturilor fundamentale. Dezbaterea motivează oamenii și, uneori, îi implică emoțional, trecând peste rațiune. Am observat o serie de persoane care se pronunță pe multe subiecte de pe agenda publică, însă în cazul acesta au ales autocenzura. E de înțeles, dar rămâne problematic subiectul. Subiectul anti-corupției, la nivelul percepției publice, rămâne blocat la un nivel colectiv. Ori ești pro, ori ești contra. Cu opiniile nuanțate este greu. De-asta s-ar putea să fie dificil de înțeles că lupta anti-corupție nu se oprește în biroul procurorului-șef al DNA, oricare ar fi el. Când vine vorba și de jocuri de putere, în dezbatere deja sunt mize importante, iar tendința de polarizare este mult mai evidentă, fiind implicați actori politic, servicii de informații, formatori de opinie mai mult sau mai puțin independenți, persoane din instituții.

Persoanele nu sunt instituții. Persoanele trec, instituțiile rămân

Și de la persoane din instituții ajung la al doilea criteriu de departajare a democrației de autoritarism. Într-o democrație, persoanele nu sunt instituții. Pot reprezenta instituții, pot avea un mandat la conducerea unei instituții, pot să își lase o amprentă în activitatea instituției, pot să vină cu o viziune în limitele constituționale, dar instituția funcționează și în lipsa persoanei respective. Dar nu sunt instituții. Universul nu se învârte în jurul unei persoane. Persoana nu trebuie să se confunde cu instituția. DNA este DNA și cu Kovesi și fără Kovesi. DNA va exista și când Kovesi va ieși la pensie. Corupția nu există doar pentru Ghiță este corupt. Corupția va exista și când Ghiță va ieși la pensie. Asta nu înseamnă că este normal sau dezirabil într-o societate. De-asta trebuie să existe un DNA care să se ocupe cu marea corupție și după Kovesi. Klaus Iohannis spunea că parlamentarii trebuie să fie etaloane morale pentru cetățeni. La fel și în cazul altor persoane. Parlamentul, în sine, este o instituție admirabilă, fundamentală democrației liberale, dar, dacă cei care lucrează acolo își pun interesele private deasupra celor publice, atunci avem o problemă cu cei care sunt aleși. Partea bună este că acest for va exista și la un nou mandat. Președintele Traian Băsescu amintea un lucru: mai devreme sau mai târziu, Kovesi va pleca de la DNA, dar instituția DNA-ului va rămâne acolo. Vrem o instituție corect, eficient, democratic, indiferent de cine este la conducere, sau o instituție slabă cu un lider puternic? Ce facem în dinamica instituțională când vom avea o instituție slabă cu un lider slab, pătat sau nu, cu o agendă ascunsă sau vizibilă? În alte locuri, asta înseamnă că președintele consiliului județean nu deține consiliul județean și nu face și desface orice de capul lui. Consiliul județean are propriile funcții, limite, conform unor norme legale. Asta înseamnă că primarul nu este moșier peste o unitate administrativ-teritorială pe care o păstorește. Și așa mai departe.

O persoană poate greși și poate urmări alte interese, nu numai pe cele generale

Punctul trei e mai simplu. Nici Nicolae Ceaușescu, nici Ion Iliescu, nici Traian Băsescu, nici Klaus Iohannis, nici Laura Codruta Kovesi nu sunt infailibili. Sunt oameni, cu bune și cu rele. Dar în slujba publică este important de separat interesul privat de interesul public. Primul, cel privat, poate fi individual (o funcție, un nou mandat, o viitoare candidatură la prezidențiale, răzbunarea pe anumite persoane, etc.) sau colectiv (urmărirea intereselor unui partid, grup de cetățeni, grup de afaceri, etc.). Cel public este dedicat interesului general. Mâna de fier a lui Ceaușescu nu înseamnă o direcție bună pentru statul român, la fel cum ce visează el noaptea nu înseamnă că este, din nou, ceva fezabil. De la un anumit nivel, este important și ceea ce spui, și ceea ce faci, și ceea ce ai făcut, și ce exemplu dai.

Greșeli există. Ambițiile personale sau de grup nu trebuie confundate cu ce este bine pentru o societate. În cazul acesta, e simplu: plagiatul, intenționat sau neintenționat, e un act de corupție, există și reglementări în vigoare de vreo două decenii care spun că e ilegal (legea privind cercetarea științifică, legea drepturilor de autor). Copiatul este un fenomen în școala românească, avalanșa de doctorate la fel – fără ca prea multe persoane să își pună întrebări privind calitatea lor, trecea la un sistem educațional mai incluziv încurajează copiatul și plagiatul. În facultăți nu prea se studiază etică. Ideea este că există și cauze sistemice și cauze locale care pot încuraja eșecul. Eu resping cauzele sistemice, considerând că există suficientă responsabilitte individuală, dar amintindu-mi că ne putem înșela, că putem să o luăm pe cărări greșite, că deviem conștient sau inconștient de la ce ne-am propus, că nu întotdeauna ținem de repere.

Cam asta-i. Nu poți democratiza o societate într-o generație. Nu cunosc vreun astfel de exemplu. În Statele Unite exista segregare rasială acum cinci-șase decenii, deși spun că sunt o democrație de sute de ani. Germania, după unificare, a demonstrat cât de ușor poate ceva autoritarismului și totalitarismului. Și alte exemple. Democrația e grea. E greu până formezi cetățeni care să își însușească democrația. E greu și să formezi instituții democratice. Unele instituții nu au, de exemplu, cum să fie democratice, dar contribuie la democratizarea unei societăți și la buna funcționare a democrației. Ce faci când în loc de instituție, alegi omul trecător?