De ce sperie acordul global privind taxarea corporativă?

De ce sperie acordul global privind taxarea corporativă?

Numărul vocilor din România care și-au manifestat opoziția la adresa acordului global privind taxarea multinaționalelor, așa cum este cunoscut pe scurt, este foarte mare.

În momentul anunțării acordului celor 130 de state la nivel de OECD, liderul opoziției din partea PSD, Marcel Ciolacu, critica Guvernul Cîțu pentru lipsa unei analize a impactului, lăsându-se să se înțeleagă un impact negativ. Cu ocazia remanierii ministrului Finanțelor Publice Alexandru Nazare de către prim-ministrul Florin Cîțu a fost adusă în discuție din nou această temă, fiind amintit că unul dintre motivele ar fi fost că România nu s-ar fi opus acestei „taxe”. Opoziția României față de integrare fiscală la nivel european este cunoscută, nu este o surpriză, dar această înțelegere nu este despre integrare fiscală. Totuși, a circulat ca motiv pentru demiterea neprevăzută a unui ministru. Chiar și apropiați ai președintelui Camerei Deputaților, aflați în cealaltă tabără în lupta din partid față de actualul prim-ministrul, au acuzat ministrul demis responsabil de finanțe că nu ar fi „liberal” pentru acceptarea acelei înțelegeri. Așadar, PSD și PNL s-au aflat pe o poziție identică pe această temă. Nici USRPLUS nu este departe, deși nu am citit vreun mesaj al lor pe această temă, dar sunt cunoscute pozițiile economice ale reprezentanților acestui partid.

Strategic, este o poziție greșită din partea acestor decidenți. În primul rând, merge într-o direcție în care economia România nu poate fi competitivă. Nu poți avea o economie funcțională, competitivă, de secolul al XXI-lea axându-se pe taxe mici și facilități pentru multinaționale. În orice moment, acestea pot fi decuplate de economia românească, iar dauna este dificil de imaginat și de reparat. Mai mult, competitivtatea derivată din facilități fiscale pentru „investitori” nu este sustenabilă, fiind suficiente studii de specialitate care arată de ce nu toată lumea poate fi Emiratele Arabe Unite, Irlanda sau Estonia. Este și o probleme de state-building care apare, căci ai nevoie de resurse pe care să le taxezi pe termen lung. Nu poți avea investiții publice pe termen lung fără să ai pe cine taxa și oferind doar servicii de outsourcing. Este ușor să ne plângem de condițiile din spitale, dar IT-ul să nu plătească impozit pe venit, iar nivelul de taxare pentru companii să fie printre cele mai mici din economiile de piață dezvoltate. Competiția fiscală excesivă dăunează dezvoltării (asta dacă presupunem că România înseamnă mai mult decât nordul Bucureștiului și câteva blocuri din Iași și Cluj-Napoca).

Și tactic este o problemă cu această mișcare. Înțelegerea este la nivel de OECD și G20, acoperind peste 80% din economia planetei. Există și garanții pentru taxarea celor din restul de 20% prin taxarea în locul unde există sediile acestor companii. Este unul dintre motivele pentru care este o taxare globală. Dacă compania este într-o jurisdicție necooperativă pe tema aceasta, atunci va fi taxată acolo unde va fi cazul. Sunt trei state din UE care nu au semnat această propunere (Ungaria, Estonia, Irlanda). Sunt câteva din jurul nostru care nu au acceptat propunerea (Ungaria, Moldova, dar ultima este irelevantă). Toate au modele de dezvoltare nesustenabile. Dar să presupunem că avem companii din Ungaria care sunt în această situație. Nicio problemă cu neparticiparea Ungariei la schemă, căci va fi taxată pentru Ungaria și acolo unde își are compania sediul, fie că vorbim de reprezentanța europeană, fie că vorbim de locul unde își are sediul central. Vorbim de o reformă globală a taxării multinaționalelor, taxare redusă aproape la inexistență comparativ cu nivelurile din anii 1980, 1990, etc., cu impact negativ asupra multor elemente economice și societale. România are ca un obiectiv aderarea la OECD. OECD este brokerul acestui acord. Situarea de partea Ungariei pe această chestiune, Ungaria care nu dorește ca România să ajungă în OECD, vine cu un plus de necredibilitate la nivelul restului membrilor organizației. La fel și când e vorba de mai multă integrare europeană. Nici pentru dezvoltarea pe termen lung nu este facil ca România să ajungă să fie cunoscută ca o jurisdicție junk din punct de vedere fiscal.

Și atunci de unde poziția comună PSD-PNL-USRPLUS-UDMR (presupun) pe această temă? Care sunt rațiunile? Prima impresie este că prevederile acordului sunt puțin cunoscute, mai ales că sunt și apreciate în multe zone chiar din lumea corporatistă, căci nu sunt prevederi sperietoare înscrise în acord. Să nu credeți că nu există pierderi și pentru economiile emergete în urma aranjamentelor actuale. A doua este că există totuși un lobby semnificativ, influent la nivelul partidelor politice și decidenților români, care să încerce diferite scheme de evitare a acestei propuneri. Problema este că acordul nu poate fi evitat. Pilonul II, cel cu taxa de minimum 15%, va fi aprobat sub forma unei directive. Mai durează ani buni până va fi în vigoare și în care poate fi influențat, dar va veni. Dacă nu, infringemenet. Primul pilon, privind mecanismul de redistribuției a cotei din profiturile excesive ale unor multinaționale către jurisdicțiile de piață unde se află consumatorii sau utilizatorii, va lua probabil forma unui regulament, dacă va fi nevoie, ori o altă directivă. De menționat că serviciile financiare și industriile extractive sunt excluse de la pilonul al doilea. De asemenea, regulile sunt foarte stricte pentru încadrarea și în pilonul al doilea, iar unele companii precum fondurile de investiții, de pensii care dețin aceste companii sunt excluse din aranjament.

imagine: Pixabay

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *