Cum restabilim cooperarea la Marea Neagră?

Regiunea Mării Negre va rămâne pentru o lungă perioadă un spațiu tensionat, întrucât recunoașterea realității nu se poate face politic, legal sau economic. Rămâne un spațiu unic, comparat cu alte zone de conflict, ținând cont de anvergura evenimentelor din ultimii zece ani, dar ceea ce s-a întâmplat în decada Mării Negre are nevoie de noi concepte.

Sunt câteva probleme cărora acestor concepte vor trebuie să răspundă.

În primul rând, cum definim această situație de pe teren. Război înghețat nu va fi, căci granițele se vor fi conturat destul de clar, chiar dacă nu este clar cum va arăta sau când va fi un tratat de pace între Rusia și Ucraina, în primul rând pentru că ar fi inacceptabil ca principiu și ca realitate pentru Ucraina. Conflicte înghețate este deja prea mult spus. Zonele acaparate de Rusia în urma acestei intervenții sunt semnificative teritorial și în curând vor fi integrate în Federația Rusă, fie că vorbim de Donbass și Luhansk, fie că vorbim de Herson. O cale pe care am putea să o urmăm pentru a le găsi un loc acestor zone ar fi cea oferită de Taiwan. Taiwanul nu este recunoscut decât de câteva țări de pe planetă, chiar și relațiilei SUA cu această zonă sunt supuse unei legi speciale, fiind recunoscut ca stat suveran doar de alte treisprezece state suverane, destul de irelevante la rândul lor. Herson, din contră, va deveni probabil teritoriu obiect federal al Rusiei. Astfel, această abordarea este utilă doar ca narațiune, căci nu sunt regiuni care își doresc propria statalitate (exemplul Statului Cipriot Turc ar fi fost util), ci se văd destul de clar anexate de la Ucraina în Rusia. Am putea să ne gândim la statutul altor teritorii. Puerto Rico poate fi un exemplu, fosta colonie spaniolă fiind cedată după invadarea de către SUA a acestui teritoriu și câștigarea de către SUA a Războiului americano-spaniol, situație consfințită printr-un tratat din 1899. Problema este că astfel de exemple amintesc mai degrabă de ordinea imperială de dinainte de Primul Război Mondial, iar războaiele teritoriale sunt cu totul alt capitol. Ceea ce se întâmplă acum cu sudul și sud-estul Ucrainei este un caz particular. Cum putem descrie această zonă care, în practic va fi teritoriu al Federației Ruse, legal va fi teritoriu al Ucrainei, este un mare semn de întrebare. Fără să știm ce va fi această zonă va fi dificil de stabilit relațiile față de aceasta.

În al doilea rând, revine în atenția problema delimitării suveranității în Marea Neagră. Ajungem la abordarea lui Carl Schmitt cu suveranitatea ca stare de excepție, însă problema este că nu poți guverna în baza unei excepții, chiar și atât de complicată cum este. Sunt întrebări serioase în această problemă, inclusiv care este granița României la Marea Neagră în zona de nord-est. Realitatea este alta în ziua de astăzi și, mai complicat, nu se poate acționa legal în baza acestei noi realități, pentru că legal este alături de stat și în practică alături de altul. Vorbim de transporturi, oricât de blocate ar fi acestea, dar și de problema mai practice cum ar fi asumarea responsabilităților pentru ceea ce se întâmplă acolo. Fără o înțelegere dintre Ucraina și Rusia, nu se poate ajunge la nicio soluție multilaterală acceptabilă pentru ceea ce se întâmplă în raport cu zona aflată sub dispute, cu excepția unor soluții imorale de tipul practicilor Turciei, însă în situații excepționale și reacțiile sunt excepționale.

Cum va arăta granița dintre Ucraina și Rusia nouă este o altă întrebare. Demarcare va fi sigură, vor mai fi multă vreme numeroase provocări. O soluție practică bazată pe noua realitate este necesară să fie încurajată prin intermediul OSCE, căci altfel nu se poate, soluție obligatorie atât Rusiei, cât și Ucrainei, iar în cazul Ucrainei se poate angaja respectarea ei prin condiționarea accesului la fonduri europene de respectarea accestei soluții impuse, în cazul Rusiei probabil va fi nevoie de eliminarea unor sancțiuni pentru a asigura securitatea și stabilitatea în zona acestei frontiere de ocupație. Evident, este nevoie de participarea altor puteri garante în această discuție. Însă întrebarea este și ce soluție este fezabilă, iar acest lucru depinde de răspunsul la prima întrebare. În principal, Rusia are responsabilitatea de a răspunde acestor întrebări. Va dori integrarea formală a acestor anexări în teritoriul de stat sau le va menține ca puppet states, vor avea statut diferit? Cum vor arăta relațiile dintre federație și acestea? Vor fi acestea parte formală a federației? Cert este că zona va rămâne mult timp militarizată acolo, nici nu se poate altfel, dar în funcție de soluția găsită putem vorbi de modalități de interacțiune și mai diferite. Donețsk și Luhansk încă nu au fost integrate formal în Rusia, sunt state recunoscute ofical doar de Rusia, doar în relația bilaterală a Rusiei cu acestea. Dacă vor fi integrate sau dacă vor rămâne teritorii dependente este întrebarea principală, iar cum va arăta dependența acestora contează mai mult.

În baza acestor răspunsuri, vom avea un răspuns mai clar la întrebarea din titlu.