Conferințe despre oamenii care nu pot vorbi în acele conferințe

Conferințe despre oamenii care nu pot vorbi în acele conferințe

De principiu, există un angajament ferm pentru combaterea traficului de ființe umane. Nici nu are cum fi altfel, atât timp cât spunem că suntem ființe umaniste. Nu poți decât să fii angajat ferm împotriva răului, căci puține persoane, integrate în societatea de astăzi, ar spune că traficul de ființe umane nu este un rău, probabil printre primele poziții în piramida răului. Traficul de ființe umane este un atentat la adresa demnității umane, nu doar că distruge vieți, dar distruge conștința, libertatea și egalitatea ființelor umane. Moral și legal, combaterea acestui fenomen este obligatorie.

Se organizează dezbateri în care se manifestă determinarea vocală pentru combaterea traficului de ființe umane. Participă înalți reprezentanți, senatori și deputați, experți ai organizațiilor societății civile, ai instituțiilor publice, parteneri externi. Se schimbă idei despre cum poate fi combătut acest fenomen infracțional, cum pot fi protejate victimele și cum se poate îmbunătăți eficacitatea luptei împotriva acestei activități. Se ascultă, se mănâncă, se bea și se doarme. Local, național, transnațional, internațional. Dar lipsește cineva din toată această poveste. Victima și comunitatea din care provine.

O singură dată am văzut victima și comunitatea din care provine în ultimul timp, oferind indicații despre factorii care contribuie la proliferarea acestei activități, era într-un reportaj BBC, făcut acum vreun an, despre cum România exportă oameni pentru traficare. Reportajul respectiv era documentat binișor, oamenii au mers în comunități, au vorbit cu familia, cu cei care încercau să destructureze rețele prin Regatul Unit și cei care nu reușeau nici să se prefacă că fac, mai mult sau puțin indiferent, prin diferite cotloane ale țării, aici. Documentarul prezintă o tragedie, dar acesta trebuie să fie obiectivul. Traficul de ființe umane și lupta împotriva traficului de ființe umane nu generează fericire, sunt vieți distruse la mijloc, motiv pentru care discuția la cafea pe această temă, plecând de la mici excepții de aducere la normalitate a acestei contra-activități, este neadecvată.

Lipsesc din discuția despre traficul de ființe umane și combaterea sa întocmai cei care, din ipostaza victimei sau apropiați ai victimelor, pot veni cu recomandări. Ori cei care au studiat victimele, comunitățile și infractorii, adesea sociologici, criminologi, investigatori, sau organizațiile și grupurile suport pentru reintegrarea victimelor. Am cunoscut la un moment dat un sociolog dintr-un stat african care era orientat spre o problemă similară. Ce a făcut înainte de a formula recomandări pentru rezolvarea acelei probleme? A mers în țara de destinație, a cercetat jumătate de an, a stat ca observator în secția de poliție și la intervenții, a luat notițe, a făcut focus grupuri, a consultat literatura de specialitate, a făcut interviuri după ce a cartografiat toți actorii relevanți, a trimis lucrarea unor decidenți care știau să citească și nu detestau știința. Lipsește și voința politică și administrativă pentru a pune un punct acolo unde trebuie. Indolență cvasi-generalizată. Mai grav, refuzul este însoțit de necunoaștere. Cunoașterea, în politicile publice, precede acțiunea. Justifică acțiunea. Dar când nu cunoști motivele de diferite orientări care stau la baza traficului de ființe umane, care sunt diferențele față de alte contexte, este greu să găsești soluții de durată. Rămân pretexte și victime.