3.Parteneriatul Trans-Pacific
După șapte ani de negocieri, un acord cu privire la Partneriatul Trans-Pacific a fost atins între douăsprezece state de coastă ale oceanului. Pe 5 octombrie, acest lucru s-a întâmplat, fiind una dintre aparentele victorii ale Administrației Obama. Vom vedea dacă va fi semnat și ratificat și când se va întâmpla asta, dacă se va întâmpla.
În ordinea implicării în negocieri, statele implicate sunt Singapore, Brunei, Noua Zeelandă, Chile, Statele Unite, Australia, Peru, Vietnam, Malaezia, Mexic, Canada și Japonia.
4.Criza refugiaților
Aproximativ un milion de refugiați a primit Uniunea Europeană în acest an. Cifra exactă nu este cunoscută, o parte dintre aceștia trecând neidentificați. Refugiații veniți din multe state în curs de dezvoltare au utilizat deschiderea Angelei Merkel și situația din Siria și Irak pentru a intra în Europa.
Europa s-a împărțit. Au apărut numeroase clivaje și numeroase poziții. Guvernele s-au împărțit între est și vest, aducându-se în discuții numeroase argumente. Mai mult, lupta a fost ridicată și la nivel ideologic într-o confruntare între stânga și dreapta.
Turcia și-a deschis câteva capitole ale aderării, Uniunea Europeană se gândește de unde să aloce miliardele promise pentru fondurile înființate, numeroase summituri au fost organizate, iar acțiunea Uniunii înseamnă mai mult decât acțiune pe teritoriul acesteia. Astfel, elitele europene și-au dat seama că securitatea lor depinde de securitatea statelor din jurul Europei.
Despre refugiați. 10 răspunsuri delirului colectiv
Juncker despre criza refugiaților
5.Iran Deal
Tot în 2015, a fost găsit un acord pentru reintroducerea Republicii Islamice a Iranului în sistemul internațional. Astfel, formatul P5+1 a ajuns la un acord în privința unui plan pe care părțile ar urma să îl urmeze pentru controlarea și transparentizarea activității nucleare a Iranului, dar și pentru ridicarea unor sancțiuni economice și diplomatice.
Consiliul European a adoptat cadrul legislativ pentru ridicarea sancțiunilor asupra Iranului