Câteva întrebări după victoria Maiei Sandu

Câteva întrebări după victoria Maiei Sandu

Republica Moldova are un nou președinte, după alegerile din 15 noiembrie. Maia Sandu, candidatul unei largi alianțe pro-europene, a ieșit președinte, după ce pierduse în 2016. Prezența la vot a fost peste așteptări, candidatul PAS câștigând în țară și în rândul alegătorilor rezidenți în alte țări. Maia Sandu a obținut 57,75% din voturi, în timp ce contracandidatul din partea Partidului Socialist, președintele în exercițiu Igor Dodon, a obținut 42,25%.  Va urma preluarea atribuțiilor de președinte, iar aici apar multe întrebări.

Președintele Republicii Moldova are mai degrabă un rol decorativ, fiind o republică parlamentară. Trecerea de la alegerea sa indirectă la o alegere directă a reușit să personalizeze scrutinul prezidențial, dar nu rezolvă lipsa competențelor funcției prezidențiale. Față de Igor Dodon, Maia Sandu nu are decât „vocea poporului” de partea ei și câteva atribuții prezidențiale din care nu poate produce reforme. Poate, în schimb, menține un dialog consistent cu partenerii europeni și încerca să fie un președinte consensual în raport cu forțele politice interne. Experiențele sale executive au fost până acum în cadrul unui guvern declarat pro-european, dar care a comis cel mai mare jaf din istoria economico-financiară recentă a Republicii Moldova, și ca prim-ministru a unui guvern decis de partenerii internaționali, în care forțele pro-europene au pierdut tactic în dauna celor pro-ruse. Guvernul condus de Maia Sandu a fost chiar demis prin moțiune de cenzură după cinci luni, în noiembrie 2019.

Prima întrebare este dacă va fi un președinte izolat. PAS are doar 14/101 deputați din Parlamentul Republicii Moldova. Pe hârtie, este al doilea grup parlamentar ca mărime doar pentru că sunt vreo 4-5 grupuri cu câte 10-15 deputați fiecare. Partidul condus de contracandidatul Maiei Sandu, PSRM, rămâne la 37 de deputați și la conducerea Parlamentului. Guvernul cu care va trebui să lucreze Maia Sandu are în componență numeroși susținători ai lui Igor Dodon. Ce abordare va avea în relația cu celelalte forțe politice contează, dar, mai ales, dacă va reuși să impună câteva teme de reformă pe agenda politică internă, căci cea externă contează mai puțin pentru bunăstarea locuitorilor Republicii Moldova.

A doua întrebare este ce rol va juca „jokerul” acestor alegeri, Renato Usatîi, cea mai surprinzătoare apariție politică din Republica Moldova din ultimii cinci ani. Acesta a luat aproape 17% din voturi și șansele să fi fost un tur al doilea în afara acestei condiții ar fi fost mai reduse. Partidul său se consolidează și a jucat un rol relevant în lupta politică împotriva președintelui în exercițiu. Care au fost condițiile sale pentru poziționarea explicită anti-Dodon în campania pentru al doilea tur? În ce măsură este „iertat” de partenerii din Republica Moldova și din afara Republicii Moldova pentru activitatea sa?

A treia întrebare este dacă Maia Sandu, un candidat suveranist, va reuși să nu spargă fragila coaliție informală formată și să slăbească pe fond potențialul reformist în alegerile următoare. Președintele, în multe țări, este ușor de folosit ca țap ispășitor în discursul electoral și politic. Vom vedea în câțiva ani.

Nu cred că sunt multe grupuri triste după rezultatele alegerilor prezidențiale din Republica Moldova. Iar aici apare problema mizei alegerilor. În același timp, trebuie să recunoaștem relația mai apropiată și mai sinceră a primei președinte a Republicii Moldova cu România și cu Uniunea Europeană.