Michael Bois (Franţa) a câştigat turneul de tenis Vrancea Trophy

Amânată cu câteva ore datorită ploii de dimineaţă, finala la simplu a turneului de tenis Vrancea Trophy a început astăzi la ora 13:30, jucătorii finalişti oferind un adevărat spectacol.

După ce s-a impus lejer în primul set, scor 6-1, Dacian Crăciun a pierdut următoarele două seturi în faţa francezului Michael Bois, scor 7-5, respectiv 6-4.…

Un oraș fără apă caldă, dar cu manifestări de 350 000 lei în 3 zile

Lăsând la o parte faptul că programul evenimentelor este dezamăgitor și că cu o astfel de sumă se putea face ceva memorabil, nu înțeleg cum oamenii tolerează lipsa apei calde vara și organizarea unor astfel de evenimente.

Desigur, românul este tolerant, ospitalier, mare consumator de mici, iar focșăneanul s-a obișnuit ca în ultimele veri (și nu numai) să se bucure de lipsa apei calde de la robinet.…

Vineri și sâmbătă, finalele din cadrul Vrancea Trophy

Vineri, 5 iulie, finala la dublu

Finala la dublu masculin va avea loc vineri, partida disputându-se pe terenul principal al Complexului Sportiv Milcovul din Sud. Intrarea în tribune este liberă. Evenimentul este programat la ora 17:00. Tot vineri, adică azi, au loc și semifinalele la simplu.…

Programul pentru Zilele Municipiului Focșani 4-7 iulie 2013

Ca în fiecare an, Zilele Municipiului Focșani aduc pentru locuitorii orașului și nu numai un program variat.

Joi, 4 iulie 2013

10.00 – 12.00 – Premiere elevi şi sportivi olimpici – Sala „Tara Vrancei”
17.00 – 18.00 – Atelier Open Space – “Sentimentul PATRIE” – Muzeu “Trepte de Istorie” Piaţa Unirii
18.00 – 20.00 – Spectacol folcloric Ansamblul folcloric “Tara Vrancei”
Formaţia de buciumaşi Spulber, Vrancea
Ansamblul de dansuri populare ”Codru”, Orhei, Rep.…

Trei cadre din Piața Unirii @ Focșani

Mă întorceam acasă de la școală, după ce am făcut două ore de matematică pentru proba de mâine de la examenul de Bacalaureat, și am zis să trec prin Piața Unirii. Arată destul de bine în momentele acestea, cu toate că cutiile din Grădina Publică și cele dinspre Hotel Unirea sunt dezastruoase.…

UrbanFest @ Focșani

Duminică, 30 iunie, la Promenada Mall, vor avea loc diferite evenimente adresate tinerilor sub titulatura UrbanFest. Evenimentul va începe la 17:30 și va reuni muzică, teatru, dans, beatbox, diferite întreceri și concursuri cu premii. Organizatorii își propun, prin intermediul acestui eveniment, să promoveze talentele tinerilor focșăneni.…