Blogal Initiative: Ce campanii v-au plăcut?

Blogal Initiative, un provider de oportunități pentru bloggerii de toate vârstele și tipurile, vine acum, la finalul anului 2012, cu o întrebare: Ce campanii v-au plăcut?

Deși răspunsul este aparent simplu, este mai mult de atât. Blogal Initiative, prin campaniile desfășurate, a încercat să pună la încercare bloggerii astfel încât să iasă din rutină și, totodată, să îi apropie spre formarea unei comunități și a unor comunități. În primul rând, ne referim la formarea unei comunități în jurul proiectului, în al doilea rând la formarea unor comunități locale prin campanii ce au avut ca target o anumită zonă (aici vin cu un exemplu clar, una dintre campaniile care mi-au plăcut cel mai mult: Laboratorul verde al reciclării – link 1, link 2).

Mi-au plăcut și campaniile ce au avut ca scop promovarea unor produse faine într-un mod inovativ. Aduc aici vorba despre Art of Dar. Mi se pare incredibil ceea ce s-a reușit prin acest produs, aș putea spune că brand. Lăsând la o parte promovarea României pe plan internațional, Art of Dar surprinde și prin campania internă (iar provocarea bloggerilor, precum și un clip cu o actriță de clasă impune respect).

Lista campaniilor care mi-au plăcut și care m-au atras este mult mai mare. Amintesc aici de campania Farmec privind Jocurile Olimpice, campania Profi privind școlile (provocare la care nu am participat), Blogger European (o campanie atrăgătoare, dat fiind că s-a pliat pe unul dintre interesele mele și, totodată, pe promovarea îmbătrânirii active și a solidarității între generații), campania Zibo.ro.

De-a lungul anului am participat și la alte campanii atractive, însă nu le voi menționa din mai multe motive (memoria, implicarea mea superficială raportată la impactul campaniei și scopul acesteia etc.).

La cât mai multe faine campanii și în 2013, Blogal Initiative!

2 Replies to “Blogal Initiative: Ce campanii v-au plăcut?”

Comments are closed.