30 de ani de la Revoluția și justiția de nivelul Țăndărei

30 de ani de la Revoluția și justiția de nivelul Țăndărei

Entitatea pe care o numim stat și instituțiile sale care angajează diverse persoane au ca scop îmbunătățirea vieții celor care acceptă să fie guvernați. Plătești taxe pentru niște servicii de administrație, de dezvoltare, de educație, de siguranță, de asigurare a justiției, altfel scoți sabia din portbagaj și îți faci singur justiție, pleci din țară să nu mai plătești peste 50% din venitul pentru care ai muncit statului, cauți o alternativă care asigură un nivel de trai mai bun, în acord cu termenii agreați la comun, în linii mari Constituția.

Doar că la 30 de ani de la Revoluție statul nu mai funcționează, este chiar exportator de nesiguranță și de criminalitate. Deși avem multe instituții, acestea sunt folosite doar pentru a extrage rente și de a ascunde oamenii cu carnete de partid prin ele. Unele instituții, precum justiția, pare adormită în povestea despre corupție și a uitat să facă altceva. Toată lumea știe că sistemul de justiție în statele bananiere nu se ocupă și de dreptate, dar amorțirea în „corupție”, „pensii speciale”, „ieșire anticipată la pensie”, „sporuri de condiții vătămătoare” este dăunătoare scopului justiție. Dar mergem la termenii cu care am fost toți de acord, anume că „justiția se înfăptuiește în numele legii”, nu sub pretextul legii, și că Ministerul Public „reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor”.

Realitatea ultimului deceniu arată altceva.

De la corupția de la nivelul Ministerului Public (amintiți-vă, de exemplu, de cazul Bica, în present fugită de justiție prin Costa Rica sau prin alte părți), la procurori absovenți ai unor universități neprecizate cu eșecuri masive în justiție în privința cazurilor pregătite și salarii pe măsură, cu o armată de judecători și funcționari ai justiției care văd independența doar prin perspectiva privilegiilor, poate cele mai ridicate din UE față de omul de rând la un garant al independenței justiției care funcționează doar ca un sindicat, la parchete incapabile să își numească conducerea și distanța de tip Kafka între justiția pentru omul de rând și casta creată de sistem.

Cazul Țăndărei este doar unul din lungul șir de eșecuri pe bandă ale sistemului format din procuratură și justiție. De obicei nu fac confuzia între sistemul de justiție și cel al procuraturii, des întâlnită în spațiul public, dar în aceste cazuri se pare că nu funcționează adecvat niciunul dintre aceste sisteme.

În cazul Țăndărei, este vorba de trafic de ființe umane, de o rețea internațională cu sediul în România care folosea copiii pentru cerșit și alte activități ilegale în Europa. Crima organizată este doar un aspect al acestui caz, deoarece vorbim și de drepturile copiilor și de siguranța publică.  Cazul a fost depistat în urma unei investigații internaționale, plecând din Londra. În Regatul Unit, au fost condamnați oameni, dar capii erau în România, autoritățile de acolo trimițând probele pentru a fi administrate în țară.

Dar aici, după zece ani în care justiția s-a făcut că lucrează, a fost achitată toată lumea, ascunsă în spatele relei voințe sau a analfabetismului juridic.

Reacția unui anchetator britanic este bine de amintit:

Sunt extrem de trist pentru victimele, familiile lor și pentru polițiștii care au lucrat timp de 5 ani la acest caz în România. Toate eforturile lor nu au condus la nimic. Nu pot spune dacă este vina sistemului, a instanței sau a procurorilor. Tot ce pot spune este că, în opinia mea, erau probe. Le-am furnizat procurorilor români dovezi privind exploatarea și munca forțată la care au fost supuși 181 de copii din Țăndărei, aici în Marea Britanie. În plus, le-am dat dovezi privind spălarea de bani întrucât încasările obținute în Marea Britanie erau trimise în România. În urma perchezițiilor din Țăndărei, în aprilie 2010, au fost găsiți bani, aur, bunuri furate, mașini scumpe, o bogăție inexplicabilă și mai multe arme de foc. Perchezițiile au fost filmate, cum poate Curtea să spună că nu există dovezi?” – Bernie Gravett, relatare G4Media.ro

Este unul din lungul șir de cazuri în care justiția acționează împotriva celor nevinovați, ascunzându-se, cu complicii din politică, în spatele unor proceduri birocratice. Culmea este că procedurile respective există și în alte state, dar cazurile nu se termină așa de scandalos, cu mici excepții.

Problema este strict la sistemul de justiție din România, nefuncțional la mai bine de un deceniu de la aderarea la Uniunea Europeană.

Dacă era vorba de o discuție privind privilegiile, era protest al magistraților pe această temă, desi au parte de unele privilegii tocmai pentru că treaba lor nu este să protesteze. Protestul înseamnă politică. Dacă era vorba despre privilegii, magistrații erau campionii politicii, ceea ce se întâmplă în alte dezbateri publice. Dar când vine vorba despre activitatea lamentabilă desfășurată de colegii acestora, nimeni nu vorbește, iar ministrul justiției pare mai necunoscător ca un cetățean de pe stradă.

Protejarea drepturilor și libertăților este unul dintre scopurile pentru care plătim taxe și nu distrugem instituțiile publice. Ce faci însă când acele instituții publice acționează împotriva drepturilor și libertăților fundamentale? Nu avem sentințe și nu știm vinovații devalizărilor din anii tranziției,  unde sute de mii de români au fost afectați, deși astfel de crime nu se prescriu în niciun stat democratic, iar acum justiția nu funcționează nici pentru victimele traficului de copii.

imagine: Pixabay

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.