Ziua când Germania și Franța aruncă Europa în ghearele dragonului

Ziua când Germania și Franța aruncă Europa în ghearele dragonului

După aproape zece ani, Germania obține ceea ce își dorea pentru extinderea relațiilor comerciale cu China: o înțelegere de principiu pentru un acord de investiții care să faciliteze intrarea investitorilor din Uniunea Europeană pe piața chineză. Este o victorie și pentru francezii care vedeau în autonomia strategică europeană reducerea influenței Statelor Unite în Europa. Este descris de Comisia European că acordul de investiții „cel mai ambițios încheiat de China vreodată cu o țară terță”. Nu ar fi trebuit descris în raport cu ambițiile europene? Vine într-un context în care UE a investit în China 140 de miliarde de euro, iar China a investit în UE 120 de miliarde. Dar investițiile străine directe nu sunt un scop în sine, iar UE are un deficit comercial de peste 160 de miliarde de euro cu China, mai mare decât surplusul față de SUA.

A fost anunțat după o reuniune neobișnuită, în format digital, între președinții Consiliului European, Comisiei Europene, cancelarul Germaniei și președintele Franței, pe de o parte, și liderul suprem al Chinei. Cine i-a ales pe cei doi șefi de stat și de guvern să participle la întâlnire, nu știe nimeni. Angela Merkel poate spune că reprezintă guvernul care deține președinția rotativă a Consiliului UE, dar președintele francez apare într-o poză în care instituțional pot fi aduse doar justificări irelevante.

La prima vedere, Uniunea Europeană a anunțat o serie de realizări în privința deschiderii Chinei pentru investitorii europeni. În realitate, elementele acordului rămân, în ansamblul acestora, ascunse sub un val de opacitate. Înțelegerea vine cu două zile înainte de încheierea Președinției germane a Consiliului UE, în timp ce atenția publică este îndreptată spre celălalt acord negotiate intens în ultimii ani, referitor la relația de cooperare și comerț cu Regatul Unit după Brexit.

China își îndeplinește un obiectiv de decenii pentru a pune cât mai multe piedici unui front comun transatlantic. Dezbină și cucerește. A funcționat și cu alte state, de ce nu ar funcționa și cu o uniune de state precum Uniunea Europeană și o alianță transatlantică subțire în plin proces de reflecție asupra viitorului ei?

Timpul este perfect ales pentru anunțarea deciziei, căci dacă trecea anul era o imposibilitate practică, venind Portugalia și Slovenia în 2021, forțate să acționeze mai neutru în negocieri. Urmează la 20 ianuarie ceremonia de învestire a președintelui-ales al Statelor Unite, Joe Biden. Abordarea sa asupra relațiilor cu China este diferită de cea folosită de Trump – izolare față de prieteni, tranzacțional cu toată lumea, mergând fie în direcția unei reacții moderate față de China ca în timpul lui Barack Obama sau, mai probabil, o abordare care recunoaște competiția acidă între marile puteri, pericolul parteneriatului ruso-chinez și nevoia de a proteja lumea liberă în fața unei politici autoritare și neoimperiale promovate de China. Administrația Biden părea deschisă pentru coordonare cu Uniunea Europeană pentru a răspunde Chinei, dar cuplul germano-francez arată mai degrabă că preferă abordările unilaterale pentru bunăstarea industriei celor două state europene.

Bunăstarea celor două nu ar fi o problemă, dacă nu ar urma o cale în care, pe termen lung, Uniunea Europeană va gravita în jurul Chinei. Partidul Comunist Chinez cunoaște toate slăbiciunile Europei unite și nu va avea o problemă în a continua achizițiile companiiilor strategice și startupurilor cu potential din Europa, de a cumpăra cetățenii și rezidențe europene dintr-un stat precum Cipru sau Malta sau chiar direct în alte state pentru a pune mâna pe proprietatea asupra pământului european.

Povestea cu reciprocitatea și deschiderea pieţei chineze am văzut-o deja de câteva ori, un déjà vu cunoscut: aderarea Chinei la Organizația Mondială a Comerțului și nerespectarea angajamentelor luate, relațiile comerciale cu Statele Unite marcate de restricții în privința accesului pe piețe, transferuri forțate de tehnologie și furtul de proprietate intelectuală, limitarea autonomiei Hong Kong-ului în pofida unui document recunoscut ca tratat international. Pentru industriile franco-germane, China este o afacere bună pentru moment, dar pe o traiectorie de dependență pe termen lung. Cât timp îi ia Chinei să înlocuiască nevoia de avioane Airbus și să își dezvolte industria? Nu mai adăugăm faptul că pandemia a fost de fapt o oportunitate pentru relațiile cu China, Volkswagen anunțând investiții de 15 miliarde de euro în următorii patru ani în China, nicidecum decuplare.

O temă importantă s-a referit la situația muncii forțate în China, practică inumană care încalcă consensul international. Este o expresie a sclaviei moderne. Deloc întâmplător, minoritățile și oponenții sunt principalele victime ale muncii forțate, cu adevărate tabere de muncă forțată, asemenea gulagurilor sovietice, adaptate acestui mileniu. Pentru a face față presiunilor politice venite dintr-o parte semnificativă a societății față de condițiile inumane de muncă, negociatorii și decidenții europeni au anunțat că au ajuns la „un limbaj” acceptabil în textul acordului în urmă cu câteva zile. Cinic, aceasta s-a dovedit și realitatea anunțată de liderii europeni. În penultima zi din an, mesajul public pe această temă include un acord din partea Chinei să facă eforturi pentru a ratifica convențiile IOM privind munca forțată. Un efort pentru a ratifica este un nonsense în privința valorilor europene întrucât nu poate fi garantat. Ignoranță și reavoință în privința demnității umane din partea europenilor. Oportunitate unică pentru China pentru amânarea bătăilor de cap, manipularea percepției publice și folosirea banilor europenilor pentru dezvoltare și generare de noi dependențe față de Beijing.

Mai mult, nu există monitorizare independentă. Istoricul reacțiilor Beijingului este unul în care refuză monitorizările independente și libere. Am văzut și în cadrul reacției la pandemia COVID-19, în care până acum nu a fost permisă nicio investigație independentă, ci, după multe luni de negociere și sute de mii de morți din cauza aplicării defectuoase a măsurilor de limitare a răspândirii contagiunii, acordul a fost redus la o echipă trimisă pe teren sub supraveghere ale cărei concluzii vor trebuie să treacă oricum prin mecanismele de cenzură ale OMS.

Acordul este vândut la nivel de PR ca o victorie pentru multilateralism. Pentru ca multilateralismul să funcționeze este important ca statele să își respecte obligațiile internaționale – ceea ce nu este valid pentru alianța anti-vest formată în jurul Chinei, în special parteneriatul ruso-chinez, să se implice și în tranzacții din care nu câștigă neapărat – neaplicat de către China, ținând cont de istoricul acțiunilor recente, și să nu fie mânat de o viziune revizionistă asupra ordinii internaționale, ordine pe care China o subminează peste tot pe planetă și obține chiar și majorități pentru a domina organizații internaționale. China și aliații ei duc multilateralismul în zona unui sistem relative de acorduri bilaterale.

Ca o idee de final despre Uniunea Europeană, în comunicările despre acest acord nu ar fi trebuit să se vorbească de valori, sustenabilitate și multe alte convenții ale vieții într-o societate democratică. Nici de cooperare internațională când respinge unilateral orice formă de cooperare, coordonare și consultare cu Statele Unite pe tema acordului de investiții cu China.

imagine: CE – Serviciul Audiovizual

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *