World Festival of Youth and Students

World Festival of Youth and Students

Termenul limită pentru depunerea aplicațiilor pentru participarea la Festivalul global al studenților și tineretului a fost prelungit până pe 10 iunie.

Inițiat de Consiliul Național al Tineretului din Federația Rusă, evenimentul va fi găzduit din nou anul acesta de Federația Rusă. Va avea loc la Sochi în perioada 14-22 octombrie 2017, iar organizatorii își propun să aibă 20.000 de participanți din peste 150 de țări, cu vârsta între 18 și 35 de ani.

Participanții vor trebui să își acopere costurile de transport internațional, în timp ce gazdele vor acoperi cazarea, masa, transportul intern și activitățile desfășurate în cadrul evenimentului. Organizatorii au anunțat că participanții vor obține viza gratuit, într-o zi, prin intermediul unei proceduri simplificate.  Limbile de lucru ale evenimentului vor fi cele oficiale din cadrul Națiunilor Unite: arabă, chineză, engleză, franceză, rusă, spaniolă.

Aplicațiile se depun pe site-ul russia2017.com până pe 10 iunie. Tot pe site sunt disponibile diferite informații referitoare la program, ambasadori, organizatori, activități desfășurate până acum, tematici și nu numai.

Festivalul a ajuns la ediția a XIX-a. În 1953, a avut loc ediția a IV-a la București, căutând pe Google veți descoperi o serie serie de informații interesante despre ce s-a întâmplat atunci aici.

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.