Vechile păcate ale competiției politice

Vechile păcate ale competiției politice

Citesc în mai multe publicații niște articole din care aflu că încă se mai practică obiceiurile proaste în care competitorii politici își strică corturile de pre-/campanie, își distrug afișele și dezvoltă tot felul de obiceiuri prin care lansează intimidări. Mai sunt și alții care se victimizează prin aceste scheme. Credeam că a trecut timpul acestora și că, de la atâta expunere la civilizație, putem avea o campanie care să respecte regulile bunului simț.

Problema cu corturile este destul de simplă, căci arată lipsa de respect pe care respectivii o au asupra dreptului la proprietate. Dincolo de pagubele create campaniei politice sau electorale, vorbim de distrugerea, de vandalizarea unor bunuri care nu le aparțin. Dacă și-au făcut singuri aceste pagube, atunci vorbim de o încercare de ducere în eroare a electoratului care este departe de orice urmă de respect. Se numește minciună.

Cu afișele, nu vorbim doar de proprietate, ci de încercări de împiedicare a liberei exprimări. Da, este comunicare politică, este comunicare electorală, dar, dincolo de acest lucru, este exprimare. Iar cei care distrug acestei materiale de promovare își arată disprețul față de libera exprimare. Nu este, așadar, vorba doar de munca pentru pregătirea materialului și de investiția făcută de competitorul politic, ci și de dimensiunea libertății de exprimare.

Partea cu intimidările este cea mai gravă. Iar intimidările nu sunt doar la adresa competitorilor, ci și la adresa apropiaților acestora. Sunt diferite mesaje transmise și tehnici la care se apelează. Vorbim de modul în care unii candidați au înțeles competiția democratică, în care au înțeles alegerile libere. De fapt, dovedesc că nu le-au înțeles. În acest cazuri, Codul Penal își face treaba, sprijin de investigații și de curajul celor amenințați și intimidați în a scoate la iveală faptele.

Doar conclucrând pentru asigurarea unei competiții politice la cele mai înalte standarde de integritate putem să punem bazele unor politici adecvate.

imagine: Pixabay

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *