Varianta mai puțin plăcută despre demonstrațiile din ultimele zile

În pofida unor proteste masive în ultimele două seri, guvernanții s-au trezit ca în zilele bune. La fel și presa partizană/propaganda aflată în opoziție față de m. HotNews.ro ne spune de dimineață că în Teleorman 10 salariați susțin 16 pensionari, în retorica de fascism social cu care ne-am obișnuit de mult și este chiar girată de elite. Nu spun lucruri esențiale: care este rata șomajului acolo, câți sunt în afara pieței muncii, cum este cu locurile de muncă, care este mediana pensiilor ori a salariilor. Între sloganul cu „jos pandemia” al manifestanților și cele trei paragrafe luate necritic de la INS de redactorii publicației amintite nu este prea mare diferență.

Liderii politici aflați la guvernare au început ziua ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, după cum a fost și acel media blackout în noapte de dinainte. Ministrul Bode, cel cu accidentul neelucidat provocat de mașina în care se afla, se laudă cu numărul de amenzi, dincolo de a ne întreba noi dacă vor fi plătite acele amenzi ținând cont de veniturile protestatarilor, și acuză un grup minoritar că vrea să „provoace statul”. Fostul forumist ajuns ministru al transporturilor se luptă cu sindicaliștii de la metrou, folosind fake news-uri și dezinformând populația, ironia fiind dată și de participarea sindicaliștilor la protest.

Iar cei din elita politică, economică și intelectuală nu au ieșit din interpretările în care cei care au ieșit din case în plină pandemie sunt considerați pe nedrept Úntermensch. Apar mirări privind diversitatea grupurilor participante sau tinerețea participanților la protest, ori genul acestora. Nu pot să nu întreb retoric când a fost luată ultima dată în considerare această diversitate și aceste probleme particulare în luarea deciziilor și formularea politicilor publice? Ori dacă există vreo soluție pentru soluționarea problemelor acestora? Nu a fost, căci în urma alegerilor din România, se decide cui se alocă prada numită „stat” și resursele sale, chiar și când vorbim de alegeri la cote istoric de mici.

Pot face în orice moment o comparație legitimă între situația din România și cea din Tunisia, Alegeria sau Maroc. De accentuat rolul legitim. Sunt atât de multe asemănări în privința comportamentului politic, guvernamental și economic încât aceste țări și societăți sunt mult mai aproape de ceea ce se întâmplă în România decât Ungaria, Polonia sau Franța („Vestele galbene” au protestat de la cea mai mică scumpire a carburanților, aici nu s-ar ridica nimeni din pat pentru o reacție în urma unei astfel de măsuri). Problema poate fi sumarizată simplu: în România nu se guvernează inclusiv și în interesul general al societății. Chiar și dialogul social este respins. Este o concluzie care, personal, mă dezamăgește, dar dacă te uiți pe ceea ce se întâmplă, este dificil să ajungi la alte concluzii.

Și acum să ajungem la varianta mai puțin plăcută.

Cei care au ieșit la proteste au de ales între realitatea foamei, rămași fără locuri de muncă, fără venituri, cu afaceri închise, și realitatea virusului într-una dintre cele mai inegale țări din Uniunea Europeană, cu șanse mai mari de supraviețuire în cazul SARS-COV-2.

România avea al patrulea cel mai mare nivel de inegalitate în privința venitului disponbil în urma taxării, puțin mai mic decât Bulgaria, Lituania și Letonia. Aceasta era situația de dinainte de pandemie, ținând cont de redistruția resurselor în pandemie s-ar putea să fie mai mare acum, căci miliardele de euro data aproape cadou unor agenți economici și grupuri de interese nu au ajuns la aceștia. Asta nu e tot. Venitul median disponibil în termenii standardelor puterii de cumpărare pe locuitor este cel mai mic în România. În traducere, cetățeanul mediu din România este mai sărac decât cetățeanul mediu din Bulgaria sau Turcia. În Austria, cetățeanul mediu are venituri disponibile după taxare de patru ori mai mari Situația ar fi fost chiar mai defavorabilă, dacă nu ar fi fost Liviu Dragnea, înregistrând regrese în privința acestui indicator comparativ cu alte state (cea mai proastă situație în ultimii ani este în Bulgaria, unde a stagnat). Interesează pe cineva această situație? Cu siguranță nu pe Raluca Țurcan sau pe Florin Cîțu, premiați pentru lupta lor cu socialismul inexistent și incapabil să aibă soluții la probleme reale de guvernare. Ambii au deja un an și jumătate de când sunt la guvernare, îmi poate da cineva vreun exemplu de program național pregătit și lansat de vreunul dintre aceștia? Nu. Dacă nici aceasta nu este definiția incompetenței, atunci nu știu care are putea fi.

imagine: Eurostat

Tot în varianta mai puțin plăcută sunt comentariile privind profilul protestatarilor. Mulți tineri. Cu mască sau fără mască. Epuizați de restricții, de efectele restricțiilor sau de lipsa sprijinul din partea autorităților către care plătesc taxe, impozite și amenzi. Nu înțeleg de ce merge pe explicații savante și nu recunoaștem realitatea: ce ar putea să facă niște tineri închiși în țară fără oportunități prea multe, în afară de câteva slujbe la stat sau dependente de stat? Ce ar putea să facă când au interdicție la școală, la muncă și la divertisment?

Oficial, șomajul în rândul tinerilor era 18% în toamnă (Eurostat), în plin sezon de muncă, în preajma alegerilor – deci mai puține restricții datorită statisticilor false din preajma alegeirlor. Dar acest 18% este înșelători căci nu cuprinde tinerii în afara pieței muncii. Este vorba de șomeri, nu de cei fără loc de muncă. Pentru a înțelege, îi include doar pe cei care nu lucrează, sunt disponibili să înceapă munca în două săptămâni și au căutat activ loc de muncă în ultimele patru săptămâni, în jur de 105.000 în octombrie 2020. Adăugați-i pe cei care sunt în afara pieței muncii de lungă durată, pe cei care statistic lucrează în agricultura de subzistență (considerați angajați în statisticile din România), pe cei care erau în afara pieței muncii din România pentru că lucrau în afară și s-au întors între timp, pe cei care sunt în educație și formare, dar în afara pieței muncii în situația actuală cu școli, postliceale și universități cu lacăt la poartă, și pe cei care afectați de pandemie din octombrie 2020 încoace. Pentru a afla câți sunt fără un loc de muncă ar deveni mai simplu să îi scădem pe cei care sunt angajați și pe cei care sunt în educație și formare din total. Dar și aici sunt cei cu probleme cu cei care sunt în pregătire și închiși în case, fără vreun sprijin, și cu cei oficial angajați, căci s-ar putea să avem contracte fictive, formule de muncă part-time marginale (încurajate cu spor de actuala guvernare după ce au schimbat regimul impozitării), mai multe contracte pe persoană. Acestea sunt o parte din motivele care mă fac să zic că rata reală a tinerilor fără ocupație formală este poate peste 50%.

Și cum ați vrea să se facă auziți, în condițiile în care reprezentanții lor din organizațiile de tineret sunt mulțumiți cu sinecuri la stat și ignoranți față de problemele reale?

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *