Vaccinul Pfizer-BioNTech autorizat de EMA pentru UE

Vaccinul Pfizer-BioNTech autorizat de EMA pentru UE

Este primul vaccin aprobat de comitetul științific al Agenției Europene a Medicamentului pentru a fi folosit în spațiul Uniunii Europene în lupta împotriva COVID-19. Se întâmplă la 11 luni de când virusul care a schimbat lumea a făcut primele victime pe continentul european. Vor mai veni și altele. Cu acest pas, urmat de aprobarea de către Comisia Europeană, va putea începe o campanie de vaccinare coordonată în UE.

Europa este unul dintre ultimele locuri de pe planetă din zona economiilor importante în care este aprobat un vaccin împotriva COVID-19. În același timp, a preferat să aibă o abordare unitară, chiar dacă fiecare stat membru putea să negocieze în paralel pentru alte vaccinuri și soluții. Era posibil și un scenariu fiecare pe cont propriu, la fel cum a fost în goana după echipamente de protecție în primăvară, unele state au mers mai departe cu ambele variante, încercând să oferă surse suplimentare de speranță populației. Statele Unite, Regatul Unit, Canada și Federația Rusă au început deja campaniile de vaccinare. Urmează Uniunea Europeană și Republica Populară Chineză.

Vaccinul Pfizer-BioNTech este rezultatul cooperării internaționale.

În primul rând, vorbim de cooperarea la nivelul unei multinaționale din industria farmaceutică din New York înființată în 1949, după Al Doilea Război Mondial, și un startup german din zona de biotehnologie, ajuns o companie matură.

Este și un rezultat al cooperării științifice și beneficiilor accesului deschis la date. Este rezultatul unei competiții globale pentru a găsi soluții de vaccin, sub atenta monitorizare a OMS și a altor entități. Așa au apărut mai multe proiecte de vaccinuri, iar cei care mergeau pe piste similare puteau să își reunească eforturilor.

Este și un angajament multilateral la nivelul guvernelor. Proiectul a fost finanțat consistent de guverne statale. Mai mult, a primit și alte beneficii care să ajută pregătirea și implementarea în siguranță a acestui proiect de vaccin. Vaccinul anti-COVID-19 este posibil atât de repede pentru că autoritățile de reglementare în domeniu au cooperat în fața provocărilor.

Iar părțile cele mai interesante sunt că vaccinul Pfizer-BioNTech se bazează pe o tehnologie revoluționară în industria vaccinurilor, bazat pe rolul ARN-ului mesager. Iar acești cercetători au putut să găsească această soluție plecând de la faptul că analiza moleculară a virusului a putut fi disponibilă la puțin timp de la detectare, iar informații au fost partajate ușor. Aici, povestea este mai lungă, căci vorbim de investiții în cercetare în câteva domenii care merg pe mai bine de 30 de ani. După 30 de ani, orice cetățean poate vedea beneficiul în a investi în proiectul majore precum cel al genomului uman.

A doua parte interesantă este că vorbim de un vaccin dezvoltat de o imigranți. BionNTech este o companie centrată pe activitatea copiilor a două familii de imigranți turci ajunși în Germania, care  s-au dedicat cercetării și au ajuns să fondeze o companie care oferă soluții noi în lupta cu o pandemie care a creat cea mai mare criză de la Al Doilea Război Mondial. Între timp, au ajuns printre cei mai bogați cetățeni ai Germaniei, iar activitatea lor merge și către alte tehnologii din domeniul medical.

Despre recomandarea autorizării condiționate de piață pentru vaccinul Pfizer-BioNTech, denumit Comirnaty, puteți citi mai multe aici, inclusiv cum funcționează vaccinul.

imagine: Pixabay

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *