Am discutat destul de puțin despre ceea ce îmi doresc să realizez în 2014. Ideea generală este că oportunități există, depinzând de tine ce alegeri faci și în ce direcții le așezi. Venind vorba despre călătorii, adică despre ceea ce mi-a făcut plăcere dintotdeauna, preiau de la Marius Matache o leapșă în care vă explic unde îmi propun să ajung în 2014.
În România
Aici, îmi doresc ca în 2014 să bifez câteva orașe în care nu am fost niciodată, iar în top este Sibiul. Nu știu cum se face că nu am ajuns până acolo sau că nu am dat vreo fugă când am fost prin apropiere (de exemplu, în Brașov), dar poate anul acesta nu va trece până să ajung pe acolo.
În exteriorul României
Aici, situația este mai complexă. Sunt șanse mari ca în luna mai să revăd Bruxelles. De asemenea, în ordinea descrescătoare a șanselor, urmează Chișinăul, pe care mai mult mi l-am propus eu ca obiectiv ca o deplasare un pic spre est. Încă nu am nimic stabilit în această perspectivă, dar timp este suficient.
Rămân deschis pentru situații pe neplanificate încă, însă pe termen scurt îmi doresc să îmi îndeplinesc obiectivele propuse.
Bafta.
mersi :)