Un spitzenkandidat condamnat

Un spitzenkandidat condamnat

Ideea de „prim-candidat” (cunoscută popular ca spitzenkandidat, din limba germană) pentru alegerile europarlamentare din partea formațiunilor politice europene devine perimată.

Formațiunile politice europene, aceste coaliții transnaționale de partide politice, își alegeau un candidat pentru președinția Comisiei Europene cu care să defileze în alegerile pentru Parlamentul European. În ultimele alegeri, ideea a funcționat, beneficiind de sprijinul celor mai mari partide, popularii, liberalii și socialiștii.

Pentru cei care câștigau alegerile sau care erau dați de sondaje ca viitoril câștigători ai alegerilor, prim-candidatul era și un motiv în plus pentru negocierile pentru conducerea instituțiilor europene, un plus de legitimitate, chiar dacă Jean-Claude Juncker, de exemplu, actualul președinte al Comisiei Europene venea din Luxemburg, unde fusese prim-ministru 18 ani, și în afara micului stat recunoscut ca paradis fiscal (Juncker fusese și ministru de finanțe o lungă perioadă) era irelevant. Pentru cei ce câștigau alegerile prin coalițiile făcute, ideea prim-candidatului era foarte bună: pe lângă dominarea Parlamentului European, forțau Consiliul European să obțină și președinția Comisiei Europene.

Anul acesta, ideea prim-candidatului pare să sufere la capitolul credibilitate:

  • candidatul popularilor, Manfred Weber, ales datorită dominației Germaniei și a partidelor germanofile în PPE, are zero experiență executivă și valsează cu Viktor Orban, prim-ministrul maghiar care și-a făcut stadion în comuna în care a copilărit, care și-a făcut prietenii oligarhi, care a distrus independența justiției în statul în fruntea căruia este, a alungat o universitate din țară și voia să pună și o taxă pe internet, printre multe altele. Cum vin alegerile, Weber și Orban fac schimb de scrisori în care își spun nemulțumirile. Când a fost ales prim-candidat al popularilor, a refuzat o dezbatere publică cu contracandidatul său, iar acum face un tur al principalelor partide PPE din Europa în care „ascultă” dialogul regizat cu colegii din aceeași formațiune politică europeană. Este posibil să alegi în fruntea executivului european un europarlamentar cu zero experiență executivă și cu zero dezbateri publice în procedura prin care a fost ales spitzenkandidat? 
  • candidatul socialiștilor, Frans Timmermans, pare mai degrabă preocupat de electoratul de a acasă, unde partidul care îl va susține este dat în sondaje la 8%. În mandatul de prim-vicepreședinte al Comisiei Europene s-a remarcat prin campania împotriva statelor din estul Europei pentru situația statului de drept. Problema în această abordare este că, fie că vorbim de Ungaria, Polonia sau România, situația nu este în alb și negru, dovadă evoluțiile ulterioare din toate aceste state. Față de Weber, fostul diplomat olandez la Moscova nu a avut competiție în partid la desemnare.
  • în tabăra liberalilor, situația este mai complicată, fiind respinsă ideea prim-candidatului. Pe de o parte, ALDE a anunțat că va propune o listă de candidați centrali, vreo șapte candidați pentru posturiel de top ale Uniunii Europene, printre numele cele mai amintite fiind actualul comisar pentru competiție, Margrethe Vestager. Mai apare și Macron cu al său partid LREM, care respinge ideea spitzenkandidat. Liderul ALDE în Parlamentul European Guy Verhofstadt a anunțat deja că sprijină programul politic transmis de Macron în scrisoarea sa către europeni publicată la începutul lunii martie, iar o alianță electorală între ALDE, LREM și alți noi-veniți nu este exclusă. Ce va rezulta după alegeri este altă poveste în urma unei strânse campanii între ALDE și LREM.
  • situația prim-candidaților este dificilă în restul partidelor. Chiar dacă unii precum conservatorii din ECR sau Verzii și-au lansat prim-candidați (Verzii chiar doi, un bărbat și o femeie, deși există un singur post la conducerea Comisiei – dar știu că nu au nicio șansă până acolo), alții stau sub semnul întrebării din cauza evenimentelor naționale. Amânarea sau anularea Brexitului poate strica multe planuri, căci ar însemna că vor fi organizate alegeri europarlamentare și în Regatul Unit, iar Regatul Unit nu are partid în PPE. În Italia, M5S și Liga Nordului sunt deschise la viitoare configurații în Parlamentul European. M5S, înainte să ajungă în EFDD alături de UKIP-ul lui Nigel Farage, au fost respinși de Verzi și de ALDE. Acum câteva săptămâni liderul lor negocia cu o formațiune politică formată în urma protestelor vestelor galbene în Franța. Lega Nord este alături de Adunarea Națională condusă de Marine Le Pen și FPO-ul austriac acum în Parlamentul European, dar explorează alternative.
  • EFA (European Free Alliance/Alianța Liberă Europeană) este o formațiune europeană care reunește partide regionaliste și autonomiste din Uniunea Europeană. Autodeterminarea și independența  sunt printre principalele cuvinte auzite în programul acestora. Multe partide separatiste fac parte din EFA. Din 1999 încoace, au fost parteneri ai Verzilor în Parlamentul European. Reunește partide diverse: STF din Italia, de exemplu, care urmărește secesiunea Tirolului de Sud de Italia și reunificarea cu landul Tirol din Austria, SNP-ul scoțian, Stânga Republicană a Cataloniei, Noua Alianță Flamandă și altele. Primul spitzenkandidat desemnat de EFA, cu ocazia alegerilor europarlamentare din 2019, este fostul europarlamentar spaniol și fost vicepreședinte al Cataloniei, Oriol Junqueras, aflat în arest pentru mascarada de „referendum” de independență pentru Catalonia din 2017. Referendumul organizat cu încălcarea Constituției Spaniei, fără să îndeplinească condițiile de bază pentru asigurarea unor alegeri libere și corecte, nu a strâns la vot decât 43% din alegători. Totuși, Puigdemont, Junqueras și alți membri ai executivului catalan s-au grăbit să declare independența Cataloniei. Junqueras este acum în arest în Catalonia pentru rebeliune, sedițiune și deturnare de fonduri publice. EFA, formațiune care are unsprezece eurodeputați, l-a declarat în unanimitate prim-candidat pentru alegerile europarlamentare din 2019.

Viitorul ideii de prim-candidat este necunoscut. Beneficiază de sprijinul primelor două partide politice din Parlamentul European, dar nu de un sprijin unanim. Mai mult, anul acesta este o idee care are opoziție și lipsă de recunoaștere. Față de 2014, candidații anunțați în 2019 nu reprezintă un plus pentru promovarea acestei formule (de menționat că nu are o bază legală promovarea unor prim-candidați) și nici nu au fost aduse la cunoștința publicului până acum, cu excepția scrisorii lui Macron, ideile pentru Europa. În 2014 discuția programatică era impulsionată de ieșirea din criza economică, acum doar dezbaterea despre viitorul Uniunii Europene pare să anime programele formațiunilor politice europene și ale prim-candidaților.

sursă imagine: Pixabay

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *